Conchita a anunțat că Sfânta Fecioară le transmisese un mesaj. La cererea expresă a Sfintei Fecioare, ele vor face public mesajul în data de 18 octombrie 1961.
Vestea s-a răspândit în toată Spania. În acea zi, pelerinii au venit cu sutele, pregătiți să asculte o revelație senzațională. Cei mai mulți se așteptau la un miracol senzațional. Unii chiar sperau să o vadă pe Sfânta Fecioară. Ca și la Fatima în ziua miracolului solar, ploua torențial. Uzi până la piele și înglodați în noroi până la urechi, oamenii așteptau răbdători. Vizionarelor li se ceruse să citească mesajul în biserică. Unii membri din Comisie au intervenit și s-a hotărât ca anunțul să fie făcut sus în crângul cu pini, la ora 10 p.m. Supusă și obedientă dar udă leoarcă, o mare mulțime urca versantul abrupt al muntelui la ora stabilită.
La lumina slabă a unei torțe, una dintre fete a scos din buzunar o bucată de hârtie semnată de toate cele patru fete. Cu o voce slabă, a început să citească. Nu se putea face auzită cu vocea ei subțire așa încât mesajul a fost recitit de către unul din oamenii prezenți. Nu era nimic extraordinar, nimic spectaculos. Nu s-a arătat niciun miracol. Cuvintele lui Dumnezeu sunt mereu simple și uneori, chiar elementare.
Textul exact redactat de fete este formulat cu cuvintele următoare:
‘’Oamenii trebuie să facă multe sacrificii și multă penitență și trebuie să facem multe vizite în Locurile Sfinte. Dar mai întâi de toate, trebuie să fim buni. Și dacă nu facem astfel, o pedeapsă foarte mare va cădea peste noi. Cupa se umple deja și dacă nu ne schimbăm, va veni o pedeapsă.’’
La baza acestui mesaj erau semnăturile celor patru fete, alături de vârstele lor.
Dezamăgirea publicului a fost de înțeles. Mulți nu mai dormiseră din ziua precedentă. Suportaseră ploaia. Își făcuseră visuri în legătură cu această zi și acum, când sosise timpul, tot ce au primit a fost un petic de hârtie murdară și mototolită în care patru fetițe le cereau să facă sacrificii și vizite în Locurile Sfinte, într-o ortografie înfiorătoare și o sintaxă și mai graznică.
‘’ Acesta este sfârșitul pentru Garabandal’’, ofta mulțimea.
Chiar și fratele părintelui Luis Andreu, părintele Ramon, care avusese șansa să vadă multe minuni în ultimele câteva luni, a început să aibă dubii. După părerea lui, totul se terminase. Dar apoi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat. Haideți să ascultăm propria sa relatare preluată dintr-un raport scris în acele zile:
‘’Stăteam acolo sus, pe munte, de aproape o oră, privind torțele care coborau ca un coșmar; m-am întors apoi în sat. Am intrat într-o casă ca să mă usuc dar mă simțeam atât de descurajat încât totul mă deranja. Am plecat spre o altă casă în speranța că voi întâlni fețe cunoscute și nu mă voi mai simți atât de singur. La câteva minute după ce am ajuns, cineva a venit alergând ca să mă caute, spunând că fetele vor să mă vadă urgent. Am fost condus la casa Mariei Dolores. Acolo, fetița m-a luat deoparte și mi-a spus:”
‘’Părinte, am fost cu Sfânta Fecioară și am plâns mult pentru că Sfânta Fecioară ne-a spus că atunci când ați urcat spre pini erați foarte fericit dar când ați coborât erați foarte trist și plin de îndoieli. I-a spus Conchitei toate cele la care vă gândeați și motivul pentru care aveați îndoieli. Și ne-a spus să vă spunem imediat ca să vă înveseliți și să vă simțiți ușurat, pentru că este chiar Sfânta Fecioară cea care ne-a apărut.’’
‘’Am făcut un ocol spre casa Conchitei. Când m-a văzut intrând m-a întâmpinat cu: ’’Încă sunteți trist?’’ Apoi a început să-mi facă un rezumat concis și exact al gândurilor mele personale și al motivelor descurajării mele. ‘’Mi-a spus multe lucruri despre dumneavoastră și mi-a cerut să nu vi le transmit deocamdată.’’ a adăugat ea. ‘’Era tristă Sfânta Fecioară?’’am întrebat eu. Și ea mi-a răspuns: ‘’Nu, zâmbea.’’
Dezamăgirea generală nu a fost deloc surpinzătoare în lumina unui mesaj care în mod clar nu ne transmitea ceva nou, ba mai mult, care a fost transmis la o oră târzie a unei zile care s-a încheiat cu o impresionantă apariție de fulgere, tunete, ploaie, grindină, întuneric beznă și frig.
Cu toate acestea, trecând peste efortul literar al acestor copile care aproape că nu știau să scrie, înțelesul mesajului este în acord cu ceea ce lumea are nevoie astăzi. Mesajul vorbește despre o pedeapsă care a fost anunțată cu mult timp în urmă. Și pentru a o evita, se cere pocăință, sacrificii și penitență. Mesajul menționează de asemenea devoțiunea față de Locurile Sfinte ca un mijloc de reparație și folosește o expresie al cărei înțeles era necunoscut copiilor dar care se întâmplă să aparțină terminologiei marianice, expresie folosită de Sfânta Fecioară într-o altă ocazie: ‘’Cupa se umple deja…’’
La Fatima, în primele apariții, vizionarii au văzut de asemenea o cupă mare de forma unui potir și în care se scurgeau picături de sânge. Aceasta are cu siguranță același simbolism pe care fetele de la Garabandal l-au întâlnit într-unul din extazele lor. Mai tărziu, ele ne-au desenat o schiță a ei.
În acest caz, s-a dovedit până la urmă că fetele nu cunoșteau semnificația expresiei pentru că au rugat câțiva oameni să le dea explicații a doua zi.
În viziunea din 20, Jacinta, care era în stare de extaz, a fost auzită spunând: ‘’Nu ne mai crede nimeni, știi……Așa încât trebuie să faci un miracol uriaș, uriaș, pentru ca ei să creadă din nou….’’ Dar la această solicitare, Sfânta Fecioară zâmbea mereu și doar răspundea: ‘’Vor crede…’’
În 18 octombrie 1961, mulțimea se adună la Garabandal și așteaptă în ploaie citirea mesajului:
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
24 ian. 2024
Fara comentariiMESAJUL SFINTEI FECIOARE-GARABANDAL-18 OCTOMBRIE 1961 (TRADUCERE DIN ”APARIȚIILE DE LA GARABANDAL”-FRANCISCO SANCHEZ-VENTURA Y PASCUAL)