13 și 31 – ”Coincidențe” minunate sau numere alese cu multă grijă de Domnul (2)

13 ȘI 31 – ‘’COINCIDENȚE’’ MINUNATE SAU NUMERE ALESE CU MULTĂ GRIJĂ DE DOMNUL (2)

       În acest al doilea articol din seria celor care tratează importanța semnificației numerelor 13 și 31, vom analiza un aspect al profețiilor de la Fatima, pe care îl putem numi crucial, pentru că este un punct de intersecție al profețiilor biblice și laice, poate unic prin claritatea cu care vizează un eveniment major din istoria viitoare a umanității: Apocalipsa.

       În covârșitoarea lor majoritate, profețiile laice oferite nouă de Domnul Iisus și de Sfânta Sa Maică, sunt legate într-un mod mai mult sau mai puțin evident de Vremea Sfârșitului, dar aproape niciodată nu primim informația că ele au legătură cu evenimente descrise în Apocalipsa. Aproape, pentru că există o excepție: despre profețiile de la Fatima revelate de Sfânta Fecioară în data de 13 iulie 1917 și încă neîmplinite (profeția cu episcopul îmbrăcat în alb, care pare a fi Sfântul Părinte și care este ucis alături de alți credincioși la piciorul unei cruci aflate în vârful unui deal dintr-un oraș aflat în ruină, profeția cu individul cu uitătură diavolească și care intră în biserica diavolului și profeția cu distrugerea Romei) aflăm de la sora Lucia, principala vizionară de la Fatima, că au legătură, conform spuselor Sfintei Fecioare, cu evenimentele descrise în Daniel 9:24-25 și Matei 21:42-44.       

        Înainte de a începe studiul nostru, trebuie reamintit un lucru care reiese ori de câte ori analizăm profețiile biblice sau laice: nu primim niciodată în aceste profeții, o informație completă care să adune la un loc un orizont exact de timp, o locație unde se va împlini profeția sau suficiente alte informații pentru a identifica cu ușurință personajele implicate. Putem însă să extragem din textul profețiilor indicii valoroase cu ajutorul cărora putem formula o interpretare, și asta numai dacă ținem cont de un alt principiu esențial în descifrarea profețiilor și pe care l-a formulat însuși apostolul Petru, în a doua sa Epistolă sobornicească: ‘’Fiindcă, mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură.’’ Este la fel de adevărat și pentru profețiile laice.      

       Sfânta Fecioară nu a spus niciodată, la modul direct, că profețiile încă neîmplinite de la Fatima vor avea o împinire la Vremea sfârșitului sau pe durata Apocalipsei. Dar pentru o minte deschisă și cercetătoare, a spus totul când a transmis că ele au legătură cu Daniel 9:24-25 și Matei 21:42-44. Iar noi vom putea înțelege de ce au până la urmă legătură cu Apocalipsa.       

       În data de 13 iulie 1917, la Fatima, după ce sora Lucia a avut viziunea cu individul cu uitătură diavolească, care intră în biserica iadului, Sfânta Fecioară i-a adus câteva clarificări:   

      ‘’Ați văzut apostazia în biserică; această scrisoare poate fi deschisă de Sfântul Părinte, dar trebuie să fie anunțată după Pius al XII-lea și înainte de 1960.

       În timpul domniei Papei Ioan Paul al II-lea, piatra de temelie a mormântului Sfântului Petru trebuie scoasă de la locul ei și mutată la Fatima.

      Deoarece dogma credinței nu este respectată la Roma, autoritatea acesteia va fi luată și dată către Fatima.

      Catedrala din Roma trebuie distrusă și alta nouă trebuie construită la Fatima.

      Dacă după 69 săptămâni de la publicarea acestui ordin, Roma continuă cu abominațiile ei, orașul va fi distrus.’’      

       Cutremurătoare este această profeție care încă nu s-a împlinit dar se va împlini negreșit pentru că cei care conduc cu adevărat Biserica Catolică nu au publicat acest ordin și nici măcar nu i-au dat atenția cuvenită, iar Roma a continuat cu abominațiile ei. Priviți cu atenție ultima frază. De ce sunt specificate exact 69 de săptâmâni, și nu un oricare alt număr de săptămâni? Deocamdată, să reținem că Sfânta Fecioară a indicat acest număr și nu altul.

       Despre momentul imediat următor primirii celor trei viziuni încă neîmplinite, Sora Lucia a scis: ’’Sfânta Fecioară ne-a spus că aceste lucruri sunt scrise în Daniel 9:24-25 și Matei 21: 42-44.’’

       Să vedem acum ce ne spune profetul Daniel în cartea sa, la capitolul 9, versetele 24-25: ‘’24. Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. 25. Să ştii dar şi să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.’’

       Pentru a putea merge mai departe cu studiul nostru, trebuie înțeles mai întâi contextul pe care îl descriu  versetele 24 și 25 din Cartea Daniel 9. Pe acest blog (indemnlaveghere.ro) găsiți articolul intitulat ‘’Explicația celor 70 de săptămâni din Daniel’’ pe care e bine mai intâi ca fiecare să-l parcurgă pentru a înțelege la ce anume se referă versetele la care a făcut trimitere Sfânta Fecioară. Pentru o bună înțelegere, vom prezenta pe scurt câteva idei.

       În capitolul 9 al cărții sale, profetul Daniel primește de la Arhanghelul Gabriel profeția celor 70 de săptămâni, care este o cronologie mesianică esențială. Profeția cuprinde etape bine definite de timp, cu o singură excepție, stabilite de Domnul pentru poporul evreu.

       Încă de la început trebuie specificat că noțiunea de ‘’săptămână’’ despre care îi vorbește Arhanghelul Gabriel, profetului Daniel, nu este aceeași cu noțiunea de ‘’săptămână’’ despre care îi vorbește Sfânta Fecioară de la Fatima, Luciei. Săptămâna profetului Daniel este săptămâna pe care evreii o considerau ca având 7 ani, spre deosebire de săptămâna la care se referă Sfânta Fecioară și care are 7 zile. Întru-un scurt rezumat, cele 70 de săptămâni din Cartea Daniel sunt cele 70 de săptămâni  sau 70X7=490 de ani, hotărâte de Dumnezeu pentru poporul său ales, evreii, și pentru cetatea lor cea sfântă, Ierusalimul. Primele șapte plus următoarele șaizeci și două de săptămâni dau un total de 69 de săptâmâni, care au ca punct de început momentul în care a fost dată porunca pentru zidirea din nou a Ierusalimului, adică anul 457 î.c., iar ca punct final, prima venire a Unsului, Mântuitorului, Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi urmează o perioadă nedefinită de timp, a cărei durată este necunoscută nouă dar este cunoscută lui Dumnezeu, cuprinsă între răstignirea Domnului Iisus și cea de-a 70 a săptămână din Cartea Daniel și în care Dumnezeu a mutat sarcinile și responsabilitățile deținute de evrei și cu privire la mântuire, pe umerii neamurilor, adică ai noștri, pentru că evreii l-au respins pe Domnul Iisus. Profetul află că pe la începutul acestei perioade nedefinite de timp, cetatea și Sfântul Locaș vor fi distruse (Ierusalimul și Templul au fost complet distruse în anul 70 de către armatele romane conduse de Titus, fiul împăratului Vespasian), după care, până la sfârșit, vor fi războaie și pustiiri.  La Sfârșitul vremurilor, Domnul își va întoarce din nou fața spre evrei, care vor primi încă o săptămână, adică cea de-a 70 a, adică cei 7 ani ai Apocalipsei.

       Noi, cei care trăim aceste vremuri din prezent, suntem în perioada dintre săptămâna 69 și săptămâna 70 și este foarte posibil să fim chiar înaintea celei de-a 70 a săptâmâni din Cartea Daniel, adică înaintea celor șapte ani ai Apocalipsei.

       Cu siguranță că am remarcat cu toții un lucru, din studiul de până acum al profețiilor încă neîmplinite de la Fatima: 69 este un număr asupra căruia Maica Domnului revine constant. Sfânta Fecioară ne atrage întâi atenția asupra celor 69 de săptămâni de zile după care, dacă cerințele ei nu sunt ascultate, Roma va fi aspru pedepsită (nu a specificat niciodată că Roma va fi imediat pedepsită după trecerea celor 69 de săptămâni, ci doar că va fi pedepsită.) Apoi, Sfânta Fecioară ne atrage din nou atenția, de această dată indirect, prin intermediul versetelor 24 și 25 din capitolul 9 al cărții profetului Daniel, asupra celor 70 de săptămâni hotărâte de Domnul pentru poporul său ales, evreii, apoi asupra primelor 69 de săptămâni, de data aceasta de ani, după care va veni Unsul Mesia, Cârmuitorul, și putem recunoaște aici prima venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

       În paranteză fie spus, mare atenție să nu facem greșeala de a pune la îndoială afirmația că evreii sunt poporul ales al Domnului, pe drept cuvânt fiind absolut oripilați de răul imens pe care îl provoacă în ultima vreme urmașii celor care l-au răstignit pe Domnul nostru. Iisus Hristos este evreu, ambii săi părinți pământești fiind evrei; Domnul a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu la evrei; prima sa venire a fost așteptată și recunoscută de evreii esenieni care știau din Scriptură că urmează să vină un Mântuitor. Istoria evreilor este o succesiune aproape nesfârșită de momente în care Domnul Dumnezeu, ca un Tată iubitor, i-a ajutat și i-a strâns la pieptul Lui, dar i-a și pedepsit amarnic pentru greșelile pe care le-au făcut constant. Și ultima săptămână din cele 70, adică Apocalipsa, le este direct adresată.

       Putem trage acum o primă concluzie: când Sfânta Fecioară ne-a transmis că profețiile încă neîmplinite de la Fatima, au legătură cu cele scrise în Daniel 9:24-25, ne-a atras atenția asupra faptului că Domnul a hotărât 70 de săptămâni pentru poporul evreu, din care primele 69 sunt cuprinse între darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și prima venire a Domnului Iisus.

       Revenind la profețiile revelate în data de 13 iulie 1917 la Fatima și încă neîmplinite, Sfânta Fecioară a specificat și faptul că ele au legătură și cu cele scise în Matei 21:42-44. Să analizăm și noi conținutul acestor trei versete:

       42. ‘’Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri.’?

       43. De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.

       44. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.’’

       Mergând la Templu ca să învețe norodul, Iisus este abordat de preoții cei mai de seamă și de bătrânii norodului, cu intenția vicleană de a-l prinde cumva cu ceva ce sperau ei că vor putea folosi împotriva Lui.  Domnul nostru le răspunde la întrebările adresate folosind câteva pilde și la final le adresează cuvintele din cele trei versete de mai sus. In versetul 42, Domnul citează de fapt două alte versete biblice incluse în Vechiul Testament, și anume versetele 22 și 23 din Psalmul 118. Scris probabil în secolul cinci î.Hr., pe vremea lui Neemia, psalmul 118 este considerat un psalm mesianic întrucât anunță, cu mare precizie, ce anume se va petrece peste cinci sute de ani: ‘’piatra pe care au lepădat-o zidarii’’, adică Domnul nostru Iisus care va fi respins de evrei, ’’a ajuns să fie pusă în capul unghiului’’, adică Domnul Iisus va deveni temelia Bisericii și a creștinismului.

       În versetul 43 din Matei 21, Domnul Iisus, întrutotul cunoscător de mai înainte a ceea ce făceau și urmau să facă evreii, adică să-l respingă și să-l omoare, îi anunță ce anume se va întâmpla cu ei: vor pierde Împărăția lui Dumnezeu pentru că le va fi luată și dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. Dumnezeu împarte oamenii în două categorii: evreii, care sunt poporul său ales, și noi ceilalți care suntem ‘’neamurile’’. Ne iubește în egală măsură și pe unii și pe alții, și pentru că evreii l-au respins pe Fiul Său, ne-a dat nouă Împărâția Sa, adică Biserica și creștinismul.

       Versetul 44 din Evanghelia după Matei- capitolul 21 este despre pedepsirea celor care, metaforic, se vor împiedica de Domnul și vor cădea peste El, adică îl vor respinge din nou.

       Suntem în punctul în care putem trage cea de-a doua concluzie: când Sfânta Fecioară ne-a transmis că profețiile încă neîmplimite de la Fatima, au legătură cu cele scrise în Matei 21:42-44, ne-a atras atenția asupra faptului că Fiul său, Isus Hristos, a fost respins de evrei pentru ca mai apoi să devină baza creștinismului și temelia Bisericii (versetul 42), că evreii, pentru că l-au respins pe Domnul, au pierdut Împărăția lui Dumnezeu, care ne-a fost data nouă, neamurilor (versetul 43), și că cei care îl vor respinge din nou pe Domnul, vor fi pedepsiți (versetul 44).

       Să recapitulăm, punând laolaltă toate aspectele cuprinse în versetele 24 și 25 ale capitolului 9 al Cărții profetului Daniel, precum și în versetele 42-44 ale capitolului 21 al Evangheliei după Matei, despre care Sfânta Fecioară ne-a spus că au legătură cu profețiile încă neîmplinite de la Fatima:

       -Domnul Dumnezeu a hotărât 70 de săptămâni pentru poporul său ales, evreii și pentru cetatea lor sfântă, Ierusalimul, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și a prorociei și până la ungerea Sfântului Sfinților, adică până la cea de-a doua venire a Domnului Iisus (Daniel 9:24);

       -primele 69 de săptămâni au ca punct de început darea poruncii pentru reconstrucția Ierusalimului, adică anul 457 î.Hr., iar ca punct final, venirea Unsului, a lui Mesia, a Cârmuitorului, adică prima venire a Domnului nostru Iisus Hristos (Daniel 9:25);

       -Domnul Iisus este respins de evrei după prima sa venire și devine temelia Bisericii și a creștinismului (Matei 21:42);

       -evreilor le este luată Împărăția lui Dumnezeu și dată neamurilor, adică nouă, (pe o durată nedefinită de timp și plasată între săptămâna 69 și săptămâna 70) (Matei 21:43);

       -cei care îl vor respinge din nou pe Domnul Iisus, vor fi pedepsiți (Matei 21:44)

       Nu ne-a mai rămas acum decât să enunțăm concluzia finală și să mulțumim, din adâncul sufletului nostru păcătos, pentru grija și iubirea cu care Sfânta noastă Maică, Fecioara Maria, ne-a condus pe firul cronologic al profeției biblice până la momentul pedepsei finale pe care Fiul său a hotărât-o pentru toți cei care îl vor respinge a doua oară. Aici este punctul în care, ar trebui să înțelegem ceva ce nu ne-a spus direct, dar a făcut tot posibilul ca să înțelegem singuri: și anume că profețiile făcute la data de 13 iulie 1917 și încă neîmplinite, au legătură cu evenimente care se vor derula pe parcursul pedepsei, adică al Apocalipsei.

       Interpretarea profețiilor presupune mult studiu dar mai ales mult zbucium sufletesc pentru cel care s-a angajat pe acest drum. Pentru că simte că trebuie să spună și altora ce a descoperit, dar este conștient și că s-ar putea înșela în anumite aspecte și nu vrea să ducă pe nimeni pe un drum greșit. Așa că, pe deplin încredințați că autorul acestui studiu în mai multe părți, a pus tot sufletul și onestitatea sa în aceste scrieri, analizați și judecați singuri dacă ar putea exista asemănări între profețiile încă neîmplinite de la Fatima și profețiile apocaliptice:

        Profeția de la Fatima cu Episcopul îmbrăcat în alb:

      ‘’După ce am primit cele două părți pe care vi le-am explicat deja, la stânga Sfintei Fecioare și puțin deasupra, am văzut un înger cu o sabie în flăcări, în mâna stângă; fulgerând, din ea ieșeau flăcări care arătau ca și cum ar da foc lumii; dar ele se stingeau în contact cu splendoarea care radia din mâna dreaptă a Sfintei Fecioare; arătând către pământ cu mâna sa dreaptă, Îngerul striga cu o voce puternică: ‘’Penitență, penitență, penitență!”

        Și am văzut într-o lumină imensă cine este  Dumnezeu și ceva similar cu imaginea oamenilor care apar în oglindă atunci când trec prin fața ei, un Episcop îmbrăcat în alb despre care am avut impresia că este Sfântul Părinte. Alți episcopi, preoți, bărbați și femei religioase urcau pe un munte abrupt în vârful căruia era o cruce mare din trunchiuri cioplite grosolan, ca de arbore de plută cu scoarță; înainte să ajungă acolo, Sfântul Părinte a trecut printr-un oraș mare, jumătate în ruină, jumătate tremurând de ezitare, afectat de durere și părere de rău; el s-a rugat pentru sufletele morților pe care i-a întâlnit în calea sa; ajungând în vârful muntelui și stând în genunchi la piciorul Crucii celei mari, a fost ucis de un grup de soldați care au tras cu gloanțe și cu săgeți în el, și în același fel au fost uciși, unul după altul, Episcopii, bărbații și femeile religioase și oamenii obișnuiți având diferite statusuri sociale și poziții. Sub cele două brațe ale crucii, erau doi îngeri, fiecare cu câte un vas de cristal în mâini, în care adunau sângele martirilor cu care stropeau sufletele care își croiau drum către Dumnezeu.’’

-3 ianuarie 1944-

       Profeția din Apocalipsa 6:9-11, care ar putea avea legătură cu profeția de la Fatima cu privire la Episcopul îmbrăcat în alb:

       ‘’9. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. 10. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” 11. Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.’’

       Profeția de la Fatima, cu individul având o uitătură diavolească:

       ‘’JMJ Marți, 04.01.1944 

       Acum voi dezvălui a treia parte a Secretului: această parte este apostazia în Biserica!

       Sfânta Fecioară ne-a arătat un individ pe care l-aș descrie ca pe un “Sfânt Părinte” în fața unei mulțimi care îl aclama.

       Dar se deosebea de adevăratul Sfânt Părinte, avea o uitătură diavolească, acesta avea ochi de diavol.

       Apoi, după câteva momente, l-am văzut pe acest papă intrând în biserică, dar această biserică era biserica iadului; în niciun  fel nu pot descrie urâțenia acelui loc. Arăta ca o fortăreața gri de ciment, cu îngeri căzuți și ferestre asemănătoare cu niște ochi; era o spărtură în acoperișul construcției.’’

       Profeția din a doua epistolă către tesaloniceni 2:1-4, care ar putea avea legătură cu profeția de la Fatima cu privire la individul cu uitătură diavolească:

       ‘’1. Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, 2. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. 3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, 4. potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.’’

       Profeția din Apocalipsa 13:5-6 care ar putea avea legătură cu Profeția de la Fatima cu privire la individul cu uitătură diavolească:

       ‘’5. I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule… 6. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.’’

       Profeția de la Fatima cu privire la distugerea Romei:  

       ‘’Ați văzut apostazia în biserică; această scrisoare poate fi deschisă de Sfântul Părinte, dar trebuie să fie anunțată după Pius al XII-lea și înainte de 1960.

       În timpul domniei Papei Ioan Paul al II-lea, piatra de temelie a mormântului Sfântului Petru trebuie scoasă de la locul ei și mutată la Fatima.

      Deoarece dogma credinței nu este respectată la Roma, autoritatea acesteia va fi luată și dată către Fatima.

      Catedrala din Roma trebuie distrusă și alta nouă trebuie construită la Fatima.

      Dacă după 69 săptămâni de la publicarea acestui ordin, Roma continuă cu abominațiile ei, orașul va fi distrus.’’

       Profeția din Apocalipsa 18:1-24 care ar putea avea legătură cu profeția de la Fatima cu privire la distugerea Romei:

       ‘’1. După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. 2. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte, 3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” 4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! 5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. 6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! 7. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: ‘Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!’ 8. Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. 9.Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. 10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: ‘Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!’ 11. Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12.marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; 13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. 14.Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi. 15.Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui 16.şi vor zice: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! 17.Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!’ Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe 18.şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: ‘Care cetate era ca cetatea cea mare?’ 19. Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!’ 20. Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.” 21. Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit! 22.Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. 23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta 24. şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”

       Să ne rugăm fierbinte pentru frații noștri catolici, pentru că biserica apostată simbolizată de curva cea mare din Apocalipsa 17, care șade pe ape mari , precum și Babilonul cel mare din Apocalipsa 18, sunt pe cale să fie aspru pedepsite.

       La Fatima, în 1917, Sfânta Fecioară a ales această dată de 13 iulie pentru a ne transmite profeții dintre care o parte s-au împlinit până la momentul actual iar o altă parte se vor împlini cel mai probabil pe durata Apocalipsei, dar și pentru a ne deschide ochii cu privire la evenimente relatate în Apocalipsa și petrecute într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat.

       Îți mulțumim, Sfântă Maică a Domnului nostru Iisus, pentru grija, mila și iubirea cu care nu ai încetat niciodată să ne învălui.