Fragmentul următor reprezintă traducerea celui de-al doilea capitol din Cel de-al patrulea Memoriu scris de Sora Lucia, principala vizionară a aparițiilor Sfintei Fecioare care au avut loc la Fatima, în anul 1917. Fragmentul, împreună cu toate cele patru Memorii și cu cele trei apendixuri au fost publicate în Cartea ‘’Fatima in Lucia’s own words’’(Fatima în propriile cuvinte ale Luciei), editată de Părintele Louis Kondor, iar ediția după care s-a făcut traducerea este ediția a 16 a, publicată in anul 2007. Traducere: indemnlaveghere.ro
II. RELATAREA APARIȚIILOR
PROLOG
Acum, Excelența Voastră, am ajuns la cea mai dificilă parte a solicitării pe care mi-ați făcut-o de a scrie cele întâmplate. În primul rând, Excelența Voastră mi-a cerut în mod expres să scriu despre Aparițiile Îngerului, relatând fiecare circumstanța și detaliu și chiar, atât cât este posibil, efectele interioare produse asupra noastră. Apoi v-a solicitat și doctorul Galamba să-mi cereți să scriu despre Aparițiile Sfintei Fecioare.
‘’Solicitați-i, Excelența Voastră’’, a spus dânsul acum puțină vreme în Valenca. ‘’Da, Excelență, solicitați-i să scrie tot, absolut tot. Va face de multe ori turul purgatoriului pentru că a păstrat tăcerea cu privire la atât de multe lucruri!’’
Cât privește purgatoriul, nu-mi este deloc frică, din acest punct de vedere. M-am supus întotdeauna și obediența nu merită nici sancțiune și nici pedeapsă. În primul rând m-am supus inspirațiilor interioare transmise de Sfântul Duh și în al doilea rând, m-am supus cerințelor celor care au vorbit cu mine în numele Lui. Acest lucru a fost prima cerința și primul sfat pe care Dumnezeu s-a milostivit să mi-l trimită prin intermediul Excelenței Voastre. Fericită si multumită, îmi amintesc cuvintele pe care le-am auzit acum mult timp de pe buzele sfântului părinte, Vicarul de Torres Novas: ‘’Secretul fetei de Împarat trebuie să rămână ascuns în profunzimea sufletului ei.’’ Apoi, începând să-i înteleg sensul, am spus: ‘’Secretul este pentru mine.’’ Dar acum, nu mai pot spune asta. Jertfindu-mă pe altarul obedienței, spun mai degrabă: ‘’Secretul meu îi apartine lui Dumnezeu. L-am așezat în mâinile Sale; să facă din el ce crede că este mai bine.
Doctorul Galamba a spus apoi: ‘’Excelența voastră, cereți-i să spună totul, totul, și să nu ascundă nimic.’’ Și Excelența Voastră, ghidată cu certitudine de Sfântul Duh, a pronunțat această hotărâre: ‘’Nu, nu-i voi cere așa ceva. Nu voi face nimic în legatură cu secretele.’’ Explicație suplimentară: acesta este motivul pentru care Lucia nu a scris aici a treia parte a secretului.)
Mulțumesc lui Dumnezeu. Orice altă solicitare ar fi fost pentru mine o sursă fără sfârșit de griji si frământări. Dacă aș fi primit o solicitare contrară, m-aș fi întrebat de un număr infinit de ori: ‘’Cui ar trebui să mă supun: lui Dumnezeu sau reprezentantului Său?’’ Și probabil, fiind incapabilă să iau o decizie, m-aș fi cufundat într-o stare de real zbucium interior!
Apoi Excelența Voastră a continuat să vorbească în numele Domnului: ‘’Soră, scrie despre Aparițiile Îngerului și ale Sfintei Fecioare, deoarece, draga mea soră, este pentru gloria lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare.’’
Cât de bun este Domnul! El este Dumnezeul păcii și el conduce pe calea păcii pe toți cei care se încred în El.
O să încep acum noua mea sarcină, împlinind astfel solicitarea primită de la Excelența Voastră precum și dorința doctorului reverend Galamba. Cu excepția acelei părți din Secret care nu-mi este permis să o dezvalui în prezent, voi spune totul. Nu voi omite nimic cu bună știința, deși bănuiesc că s-ar putea să fi uitat câteva mici detalii de mică importantă.
1. Aparițiile îngerului.
Deși nu va pot furniza data exactă, mi se pare că prima apariție a avut loc in 1915. Din câte îmi aduc aminte, a fost o apariție a îngerului, deși în acel moment, el nu a încercat să se facă în întregime cunoscut. Din cate îmi amintesc despre vreme, cred că trebuie să se fi întamplat undeva între aprilie și octombrie 1915.
Cei trei companioni ai mei de la Casa Velha, pe nume Teresa Matias si sora sa Maria Rosa precum și Maria Justino, erau cu mine pe versantul de sud din Cabeco. Tocmai ne pregăteam să spunem Rozariul când am văzut, suspendat în aer deasupra copacilor din valea care se întindea la picioarele noastre, ceva ce părea să fie un nor în formă umană, mai alb decât zăpada și aproape transparent. Prietenii mei m-au întrebat ce ar putea fi. Le-am răspuns că nu știu. Situația s-a repetat în alte două ocazii dar în zile diferite.
Această apariție a lăsat o anumită impresie asupra mea, pe care nu știu cum să o explic. Încetul cu încetul, această impresie a dispărut și dacă nu ar fi fost evenimentele care au urmat, cred că aș fi uitat-o complet.
Nu pot fixa datele cu exactitate pentru că la acel moment nu știam cum să socotesc anii, lunile, nici chiar zilele săptămânii. Dar cred că trebuie să fi fost în primăvara lui 1916 când Îngerul ne-a apărut pentru prima dată în Loca do Cabeco.
Așa cum am scris deja în relatarea mea despre Jacinta, urcam pe coasta dealului în căutarea unui adăpost. Dupa ce am mâncat de prânz și ne-am spus rugăciunile, am început să vedem, la o oarecare distanță, deasupra copacilor care se întindeau spre est, o lumină, mai albă decât zăpada , sub forma unui tânar, transparentă și mai strălucitoare decât cristalul străpuns de razele soarelui. Pe măsură ce s-a apropiat, am putut să-i distingem trăsăturile din ce în ce mai clar. Eram surprinși , absorbiți și muți de uimire.
Când a ajuns lângă noi, ne-a spus:
‘’Nu vă temeți. Eu sunt Îngerul Păcii. Rugați-vă cu mine.’’
Îngenunchind pe pământ, s-a aplecat până când l-a atins cu fruntea. Conduși de un impuls supranatural, am făcut și noi la fel și am repetat cuvintele pe care l-am auzit că le spunea:
‘’Doamne, Dumnezeule, cred, te ador, sper și te iubesc! Îmi cer iertare de la tine pentru cei care nu cred, nu te adoră, nu speră si nu te iubesc!’’
După ce a repetat de trei ori aceste cuvinte, s-a ridicat și a spus:
‘’Rugați-vă astfel. Inimile lui Isus și a Fecioarei Maria sunt sensibile la rugăciunile voastre.’’
Apoi a dispărut.
Atmosfera supranaturală care ne învăluia era atât de intensă încât am rămas pentru o lungă perioadă de timp abia conștienți de propria noastră existență, în aceeași poziție în care ne lăsase și repetând aceeași rugăciune. Prezența lui Dumnezeu s-a făcut simțita atât de intim și de intens încât nici măcar nu am îndrăznit să vorbim unul cu altul. A doua zi eram încă imersați în această atmosferă spirituală care a început treptat să dispară.
Nu ne-a trecut prin cap nici să vorbim despre apariție și nici nu ne-am gândit să o ținem secretă. Chiar apariția în sine impunea discreție. A fost atât de personală încât nu era deloc ușor să vorbești despre ea. Impresia pe care a făcut-o asupra noastră a fost cu atât mai mare cu cât a fost prima astfel de manifestare pe care am trăit-o.
A doua apariție trebuie să fi fost pe la mijlocul verii, când căldura zilei era așa de mare încât trebuia să ducem oile înapoi acasă până la ora prânzului și să le dăm drumul spre seară.
Am plecat să petrecem orele de siestă la umbra copacilor care înconjurau fântâna pe care am menționat-o deja de câteva ori. Dintr-o dată am văzut același Înger chiar lânga noi.
‘’Ce faceți? ‘’ a întrebat. ‘’Rugați-vă! Rugați-vă foarte mult! Inimile lui Isus și a Fecioarei Maria au îndurare pentru voi. Oferiți constant rugaciuni și sacrificii către Cei Sfinți.’’
‘’Cum să facem sacrificii?’’ Am intrebat.
‘’Faceți din tot ce puteți un sacrificiu și oferiți-l lui Dumnezeu în semn de iertare pentru păcatele cu care este ofensat și ca o implorare pentru convertirea păcătoșilor. Astfel veți aduce pace asupra țarii voastre. Eu sunt Îngerul său gardian, Îngerul Portugaliei. Mai presus de toate, acceptați și suportați cu supunere suferințele pe care Domnul vi le va trimite.’’
Aceste cuvinte au fost adânc imprimate în mintea noastră. Au fost ca o lumină care ne-a făcut să întelegem cine este Dumnezeu, cum ne iubește și cum dorește să fie iubit, care este valoarea sacrificiului, cât îi este de plăcut și cum, datorită lui, acordă păcătoșilor grația de a se converti. Din acest motiv, am început din acel moment să-i oferim Domnului tot ceea ce ne mortifica, fără să căutăm alte forme de mortificare și penitență cu excepția faptului că rămâneam ore în șir cu fruntea atingând pământul, repetând rugăciunea pe care o învățasem de la Înger.
Mi se pare că a treia Apariție trebuie să fi fost în octombrie sau către sfârșitul lui septembrie, când încă nu ne întorsesem acasă pentru siestă.
Așa cum am scris deja în relatarea mea despre Jacinta, am plecat într-o zi de la Pregueira(o mică livadă de măslini aparținând părinților mei) până la Lapa, mergând de-a lungul versantului dealului care privea spre Aljustrel și Casa Velha. Ne-am spus acolo Rozariul și rugăciunea pe care o învățasem de la Înger la prima Apariție.
În timp ce eram acolo, ne-a apărut Îngerul pentru cea de-a treia dată, ținând un potir în mâini , cu o ostie(pâinea sfințită la catolici, anafura la ortodocși) deasupra lui și din care se prelingeau câteva picături de sânge în vasul sacru. Lăsând potirul și ostia suspendate în aer, Îngerul s-a prosternat la pământ și a repetat de trei ori această rugăciune:
‘’Prea-sfântă Trinitate, Tată, Fiu și Duh Sfânt, vă ador profund și vă ofer cele mai prețioase Trup, Sânge, Suflet și Divinitate ale lui Isus Christos, prezente în toate tabernaculele din lume, pentru iertarea crimelor, sacrilegiilor și indiferenței cu care a fost ofensat. Și, prin intermediul infinitelor merite ale Inimii sale Sacre și ale Inimii Imaculate a Fecioarei Maria, te implor să-i convertești pe păcătoși.’’
Apoi, ridicându-se, a luat încă o dată în mâinile sale potirul și ostia(anafura). Mi-a dat mie ostia și Jacintei și lui Francisco le-a dat să bea conținutul potirului, spunând chiar așa:
‘’Luați și beți Trupul si Sângele lui Isus Christos, profund ofensat de oamenii nerecunoscători. Reparați crimele lor și consolați-l pe Dumnezeul vostru.’’
Încă o dată s-a prosternat la pământ și a repetat cu noi de încă trei ori, aceeași rugăciune:
‘’Prea-sfântă Trinitate….’’,
și apoi a dispărut.
Îndemnați de puterea supranaturalului care ne învăluia, am imitat tot ceea ce făcuse Îngerul, prosternându-ne la pămant așa cum făcuse și el și repetând rugăciunile pe care le spusese. Forta prezenței lui Dumnezeu era atât de puternică încât ne absorbea și ne anihila. Părea că ne deposedează chiar și de folosirea simțurilor noastre trupești pentru o bună bucată de timp. În timpul acelor zile, ne-am îndeplinit toate treburile exterioare ghidați fiind de aceeași ființă supranaturală care ne împingea în acea direcție. Pacea și fericirea pe care le-am simțit au fost mari, dar în intregime în interior, pentru că sufletele noastre erau complet cufundate în Dumnezeu. Epuizarea fizică ce a venit peste noi a fost deasemenea foarte mare.
2. Tăcerea Luciei
Nu știu de ce dar Aparițiile Sfintei Fecioare au determinat în noi efecte diferite. Am simțit aceeași bucurie interioară, aceeași pace și aceeași fericire dar în locul prostrației fizice, am simtit o ușurința expansivă de mișcare; în locul anihilării datorate Prezenței Divine, o exaltare veselă; în locul dificultăților în vorbire am simțit un anume entuziasm în comunicare. În ciuda acestor sentimente, totuși, ne-am simțit inspirați să fim tăcuți, în special cu privire la anumite lucruri.
Ori de cate ori am fost interogată, am experimentat o inspirație interioară care m-a ghidat cum să răspund, fără să omit adevarul sau să revelez ceea ce trebuia să rămână ascuns la data respectivă. În această direcție, am o singură îndoială: ‘’E posibil să nu fi spus totul în ancheta canonică?’’ Dar nu am îngrijorarea că aș fi păstrat tăcerea pentru că la acel moment nu realizasem încă importanța acestei interogări. În acel moment o priveam ca pe una din multele alte interogări cu care eram obișnuită. Singurul lucru care mi s-a părut ciudat a fost că mi s-a cerut să depun jurământ. Dar cum duhovnicul meu este cel care mi-a cerut să fac astfel, și cum juram să spun adevărul, am depus jurământul fără nicio dificultate. Nu am suspectat în acel moment că diavolul va face restul, pentru a mă chinui cu scrupule fără sfârșit mai târziu. Dar, slavă lui Dumnezeu, toate acestea s-au terminat acum.
Mai este un motiv care mă încredințează că am făcut bine păstrând tăcerea. În decursul anchetei canonice, unul dintre interogatori, Reverendul Dr. Marques dos Santos a crezut că poate să-și extindă cumva chestionarul și a început să-mi pună întrebări încuietoare. (Explicație suplimentară: sora Lucia se referă la tăcerea ei cu privire la dezvăluirea Secretului revelat de Fecioara Maria, dezvăluire care ar fi trebuit să aibă loc la un moment ulterior, atunci când va fi primit încredințarea că trebuie să facă acest lucru.) Înainte să răspund, m-am uitat întrebătoare la duhovnicul meu. Domnia sa m-a salvat din situația dificilă și a răspuns în favoarea mea. I-a reamintit interogatorului că își depășește atribuțiile în această directie.
Lucrurile s-au întâmplat aproape la fel când am fost interogată de Reverendul Dr. Fischer. Dânsul avea autorizație de la Excelența Voastră și de la Reverendul Mother Provincial, și i se părea că are dreptul să mă interogheze despre orice. Dar, slavă lui Dumnezeu, a venit acompaniat de duhovnicul meu. Într-un anumit moment mi-a pus o întrebare concepută cu atenție, despre Secret. Am rămas perplexă și nu am știut cum să răspund . M-am uitat spre duhovnicul meu; dânsul m-a înteles și a răspuns pentru mine. Interogatorul a înțeles și el și s-a limitat la a ridica niște reviste de prin apropiere și a le plasa în fata mea. În acest fel, Dumnezeu mi-a arătat că momentul stabilit de el nu a venit încă.
Voi continua acum să scriu despre Aparițiile Sfintei Fecioare. Nu voi insista asupra circumstanțelor care le preced și le urmează, din moment ce Reverendul Dr. Galamba mi-a permis cu amabilitate să fac astfel.
13 mai 1917
Sus pe versantul muntos din Cova da Iria, mă jucam cu Jacinta și Francisco, construind un zid de pietre în jurul unei grămezi de frunze. Dintr-odată am văzut ceva care părea să fie un fulger.
‘’Mai bine am merge acasă’’, am spus către verișorii mei, fulgeră: s-ar putea să vină furtuna.’’
‘’Da, într-adevăr!’’ mi-au răspuns ei.
Am început să coborâm panta grăbind oile către potecă. Eram cam pe la jumătatea pantei și aproape la același nivel cu un stejar de stâncă masiv care stătea acolo, când am văzut un alt fulger. Am mai făcut doar câțiva pași, când, chiar în fața noastră, deasupra unui mic stejar de stâncă , am zărit o Doamnă îmbrăcată toată în alb. Era mai strălucitoare decât soarele și radia o lumină mai clară și mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă sclipind atunci când soarele arzător strălucește prin ea.
Ne-am oprit, uimiți, în fata Apariției. Eram atât de aproape de ea, la doar câțiva metri, încât eram cufundați în lumina care o înconjura sau mai degrabă, care radia din ea. Apoi, Sfânta Fecioara ni s-a adresat:
‘’Nu vă fie frică. Nu o să vă fac nici un rău.’’
‘’De unde sunteți dumneavoastră?’’
‘’Eu sunt din Ceruri.’’
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Am venit să-ți cer să vii aici în următoarele șase luni, în zilele de 13, la aceeași oră. Mai târziu îți voi spune cine sunt și ce doresc. Apoi mă voi întoarce aici de șapte ori.’’
(Această a șaptea dată se referă la 16 iunie 1921, în ajunul plecării Luciei la Vilar de Oporto. A fost o apariție cu un mesaj personal pentru Lucia, care, prin urmare, nu a fost dezvăluit.)
‘’O să merg și eu în Ceruri?’’
‘’Da, vei merge.”
‘’Și Jacinta?’’
‘’Și ea va merge.’’
‘’Și Francisco?’’
‘’Va merge și el dar va trebui să spună de multe ori Rozariul.’’
Apoi îmi amintesc că am întrebat despre două fete care muriseră recent. Erau prietene cu mine și obișnuiau să vină acasă la mine ca să învețe să țeasă cu sora mea mai mare.
‘’Este și Maria das Neves în Ceruri?’’
‘’Da, este.’’(Cred că avea în jur de 16 ani.)
‘’Și Amelia?’’
‘’Ea va fi în purgatoriu până la sfârșitul lumii.’’ (sau mult timp); (Cred că avea între 18-20 de ani.) Vreți voi să vă oferiți Domnului și să îndurați toate suferințele pe care vi le va trimite, ca un act de ispășire a păcatelor cu care este ofensat și ca un act de implorare pentru convertirea păcătoșilor?’’
“Da, vrem.’’
‘’Atunci veți avea mult de suferit dar harul Domnului va fi consolarea voastră.’’
Când a pronunțat aceste cuvinte, ‘’…..harul Domnului va fi consolarea voastră’’, Sfânta Fecioară și-a deschis brațele pentru prima dată, trimițând spre noi o lumină atât de intensă încât, pe măsură ce radia din mâinile ei, razele ne penetrau inimile și profunzimile cele mai adânci ale sufletelor, făcându-ne să ne vedem în Dumnezeu, care era acea lumină, mai clar decât ne-am fi văzut în cea mai clară oglindă. Apoi, mișcați de un impuls interior care era trimis spre noi, am căzut în genunchi , repetând în inimile noastre:
‘’O, Prea-sfântă Trinitate, te ador! Dumnezeule, Dumnezeule, te prețuiesc în Sfânta Împărtășanie!’’
După câteva momente, Sfânta Fecioară ne-a vorbit din nou:
‘’Spuneți Rozariul în fiecare zi, pentru a obține pacea în lume și sfârșitul războiului.’’
Apoi a început să se înalțe cu seninătate, mergând către est, până când a dispărut în imensitatea spațiului. Lumina care o înconjura părea că deschide un drum înaintea ei pe cer și din acest motiv am spus uneori că am văzut Cerurile deschizându-se.
Cred că am explicat deja în relatarea mea despre Jacinta, sau altundeva într-o scrisoare, că frica pe care am simțit-o nu a fost frica de Sfânta Fecioară, ci mai degrabă frica de furtuna despre care credeam că va veni și din acest motiv am căutat să scăpăm. Aparițiile Sfintei Fecioare nu ne-au inspirat nici frică și nici spaimă, ci mai degrabă mirare. Când am fost întrebată dacă mi-a fost frică, și am spus că ne-a fost, mă refeream la frica pe care am simțit-o când am văzut fulgerele și am crezut că vine furtuna. Din acest motiv am vrut să fugim, din moment ce eram obișnuiți să vedem lumina numai când fulgera. În afară de asta, fulgerele nu erau chiar fulgere, ci raze reflectate ale unei lumini care se apropia. Tocmai pentru că am văzut lumina am spus uneori că am văzut-o pe Sfânta Fecioară venind; dar, ca să fie corect exprimat, noi doar am perceput-o pe Sfânta Fecioară în acea lumină când ea era deja deasupra stejarului de stancă. Faptul că am spus că nu știm cum să explicăm asta și că dorim să evităm întrebările, a fost pentru că am spus uneori că am văzut-o venind și alteori că nu am văzut-o. Când am spus că am văzut-o venind, ne-am referit la apropierea luminii care la urma urmei era chiar ea. Și când am spus ca nu am văzut-o venind, ne refeream la faptul că am văzut-o efectiv pe Sfânta Fecioară abia când era deasupra stejarului de stâncă.
4. 13 iunie 1917
Imediat ce Jacinta, Francisco și cu mine am terminat de spus Rozariul, alături de oamenii care erau prezenți, am văzut încă o dată flashul reflectând lumina care se apropia(pe care noi am numit-o fulger.) În următorul moment, Sfânta Fecioară era deasupra stejarului de stâncă, exact la fel ca în luna mai.
“Ce doriți de la mine?’’ Am intrebat.
‘’Vreau ca voi să veniți aici în data de 13 a lunii următoare , să spuneți Rozariul în fiecare zi și să învațați să citiți. Mai târziu vă voi spune ce mai doresc.’’
Am întrebat-o despre vindecarea unei persoane bolnave.
‘’Dacă se convertește, se va vindeca în timpul acestui an.’’
‘’Aș vrea să te rog să ne iei cu tine în Ceruri.”
‘’Da.Îi voi lua curând pe Jacinta și pe Francisco. Dar tu va trebui să stai aici mai mult timp. Isus dorește ca prin intermediul tău să fiu cunoscută și iubită. Vrea să instituie în lume devoțiunea către Inima mea Imaculată’’.
Deoarece se grăbea, Lucia a omis finalul paragrafului, care în alte documente sună astfel:
‘’ Vor fi mântuiți toti cei care o vor îmbrațișa și acele suflete vor fi iubite de Dumnezeu precum florile cu care eu îi împodobesc tronul.’’
‘’Și o să stau aici singură?’’ Am întrebat, cu tristețe.
‘’Nu, fata mea. Te întristează? Nu-ți pierde curajul. Nu te voi părăsi niciodată. Inima mea Imaculată va fi refugiul tău și calea care te va conduce spre Dumnezeu.’’
Când Sfânta Fecioară a spus aceste ultime cuvinte, și-a deschis brațele și pentru a doua oară, a trimis spre noi aceeași lumină intensă. Ne-am văzut pe noi în această lumină, ca și cum am fi fost cufundați în Dumnezeu. Jacinta si Francisco păreau să stea în acea parte a luminii care se ridica spre Ceruri, iar eu în cea care era îndreptată spre pământ. În fața palmei stângi a Sfintei Fecioare, era o inimă înconjurată de spini care o străpungeau. Am înțeles că aceasta era Inima Imaculată a Sfintei Fecioare, ofensată de păcatele umanității și cautând reparație(consolare).
Știți acum, Excelența Voastră, la ce ne-am referit când am spus că Sfânta Fecioară ne-a revelat un secret în luna iunie. La acel moment, Sfânta Fecioară nu ne-a spus să păstrăm secretul dar noi am fost determinați de Dumnezeu să facem astfel.
5. 13 iulie 1917
La puțin timp după ce am ajuns la Cova da Iria, în apropierea stejarului de stânca, unde un număr mare de oameni spuneau Rozariul, am văzut încă o dată fulgerul și în momentul următor, Sfânta Fecioară a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’ Am intrebat.
‘’Vreau ca voi să veniți aici în data de 13 a lunii viitoare, să continuați să spuneți Rozariul în fiecare zi în onoarea Sfintei Fecioare a Rozariului, pentru a obține pacea în lume și finalul războiului, pentru că numai ea vă poate ajuta.’’
‘’Aș vrea să vă întreb cine sunteți și dacă puteți să înfăptuiți un miracol pentru ca toată lumea să creadă că v-ați arătat nouă.’’
‘’Continuați să veniți aici în fiecare luna. În octombrie vă voi spune cine sunt și ce doresc și voi înfăptui un miracol pentru ca toți să-l vadă și să creadă.’’
Apoi am avut câteva cereri dar nu-mi mai amintesc acum care au fost acestea. Ceea ce însă îmi amintesc este că Sfânta Fecioară ne-a spus că este necesar ca acei oameni să spună Rozariul pentru a obține acele grații în timpul anului. Și a continuat:
‘’Sacrificați-va pentru păcătoși și spuneți de multe ori, mai ales când faceți sacrificii: O, Isuse, din dragoste pentru tine și pentru convertirea păcătoșilor și pentru iertarea păcatelor comise împotriva Inimii Imaculate a Sfintei Fecioare.’’
În timp ce Sfânta Fecioară spunea aceste ultime cuvinte, și-a deschis brațele încă o dată, așa cum făcuse de-a lungul ultimelor doua luni. Razele de lumină păreau că penetrează pământul și le-am vazut ca și cum ar fi fost o mare de foc. În această mare de foc erau cufundați demoni și suflete în formă umană, ca niste tăciuni aprinși transparenți, toti înnegriți sau cu nuanțe de bronz lustruit, plutind în încleștare, apoi ridicați prin aer de flăcările care izbucneau din interiorul lor printre nori mari de fum, apoi căzând înapoi din toate părțile ca niște scântei într-un foc uriaș, fără greutate sau echilibru și in mijlocul țipetelor și al gemetelor de durere și disperare care ne-au îngrozit și ne-au făcut să tremurăm de frică. (Această priveliște m-a făcut să strig, cel puțin așa spuneau oamenii care m-au auzit.) Demonii se puteau asemăna, prin aspectul lor terifiant și repulsiv cu niște animale înfricoșătoare și necunoscute, negre și transparente precum cărbunii aprinși. Îngroziți și parcă cerând ajutor, ne-am uitat la Sfânta Fecioară care ne-a spus, cu bunătate și cu tristețe:
‘’Ați văzut Iadul unde se duc sufletele bieților păcătoși. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea să instituie în lume devoțiunea către Inima mea Imaculată. Dacă ceea ce vă spun este înfăptuit, multe suflete vor fi salvate și va fi pace. Războiul se va încheia în curând; dar dacă oamenii nu încetează să-l ofenseze pe Dumnezeu, unul mai rău va izbucni în timpul pontificatului lui Pius al XI-lea. Când veți vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută,(Explicație suplimentară: Aceasta a fost aurora boreală din noaptea de 25 spre 26 ianuarie 1938, care a fost ceva neobisnuit și întotdeauna privit de Sora Lucia ca semnul promis și dat de Dumnezeu.) să stiți că acesta este marele semn trimis vouă de Dumnezeu cum că este pe cale să pedepsească lumea pentru crimele ei, prin intermediul războiului, foametei si al persecuțiilor împotriva Bisericii și împotriva Sfântului Părinte. Pentru a preveni acest lucru, voi veni să cer consacrarea Rusiei către Inima mea Imaculată și Comuniunea de reparație în Primele Sâmbete.(Explicație suplimentară la Apendix 1) Dacă cerințele mele vor fi luate în seamă, Rusia va fi convertită și va fi pace; (Explicație suplimentară la Apendix 2) dacă nu, îsi va răspândi ororile în lume, cauzând războaie și persecuții ale Bisericii. Cei buni vor fi martirizați, Sfântul Părinte va avea mult de suferit, mai multe națiuni vor fi anihilate. În final, Inima mea Imaculată va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia și ea va fi convertită și o perioadă de pace va fi acordată omenirii. În Portugalia, Dogma Credinței va fi prezervată pentru totdeauna; etc…..Nu spune nimănui aceste lucruri. Francisco, da, îi poți spune și lui. Când spuneți Rozariul, spuneți după fiecare mister: O, Isuse, iartă-ne, salvează-ne de focul iadului. Condu toate sufletele spre Rai, în special pe cele care au mare nevoie.’’
După aceea, a fost un moment de liniște și apoi am intrebat:
‘’Mai este ceva ce dorești de la mine?’’
‘’Nu, astazi nu mai vreau nimic de la tine.’’
Apoi, ca si până atunci, Sfânta Fecioară a început să se ridice către est, până când într-un final a dispărut în imensitatea cerului.
6. 13 august 1917
Pentru că am povestit deja ce s-a petrecut în aceasta zi, nu voi întarzia reluând aici, ci voi trece la Apariția care după părerea mea a avut loc în după-amiaza zilei de 15.(Explicație suplimentară: Lucia greșește relatând că Apariția a avut loc în aceeași zi în care s-au întors de la închisoarea din Vila Nova de Ourem. Acest lucru nu este corect. Apariția a avut loc în duminica următoare, pe 19 august.) Pentru că la acea dată nu stiam cum să socotesc zilele unei luni, este posibil să greșesc. Dar cred totuși ca a avut loc în chiar ziua în care ne-am întors din Vila Nova de Ourem.
Eram însoțita de Francisco și fratele său John. Eram cu oile într-un loc numit Valinhos, când am simțit ceva supranatural apropiindu-se și învăluindu-ne. Conștientizând că Sfânta Fecioară era gata să apară, mi-a părut rău că Jacinta s-ar putea să nu o vadă și l-am rugat pe fratele său să meargă și să o cheme. Pentru că nu voia să meargă, i-am dat două monede mici si gata, a plecat.
Între timp, Francisco si cu mine am văzut flashul de lumină căruia îi spuneam fulger. Jacinta a ajuns și un moment mai târziu, am vazut-o pe Sfânta Fecioară deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Doresc să continui să vii la Cova da Iria în data de 13 si să continui să spui Rozariul în fiecare zi. În ultima lună, voi înfăptui un miracol pentru ca toți să creadă.’’
‘’Ce doriți să se facă cu banii pe care oamenii îi lasă la Cova da Iria?’’
‘’Să faceți două urne pentru donații. Una va fi purtată de tine, de Jacinta și de celelalte două fete îmbrăcate în alb; cealaltă va fi purtată de Francisco și de alți trei băieți. Banii din urne sunt pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare a Rozariului și ce va mai rămâne va fi folosit pentru construcția unei capele care va fi ridicată aici.’’
‘’Aș vrea să vă rog să vindecați niște oameni bolnavi.’’
‘’Da, îi voi vindeca pe câțiva dintre ei în timpul anului.’’
Apoi, privind cu tristețe, Sfânta Fecioară a spus:
‘’Rugați-vă, rugați-vă foarte mult și faceți sacrificii pentru păcătoși; multe suflete merg în iad pentru că nu este nimeni care să se sacrifice pentru ei și să se roage pentru ei.’’
Și apoi a început să se ridice ca întotdeauna spre est.
7. 13 septembrie 1917
Pentru că se apropia ora, am ieșit cu Jacinta și cu Francisco, dar din cauza mulțimii din jurul nostru, avansam cu dificultate. Drumurile erau înțesate de oameni și toată lumea voia să ne vadă și să vorbească cu noi. Nu mai era nici un fel de respect. Oamenii simpli și chiar doamnele și domnii se străduiau să treacă prin mulțimea care ne presa din toate părțile. Imediat ce ajungeau lângă noi, se aruncau în genunchi și începeau să-și spună doleanțele către Sfânta Fecioară. Cei care nu puteau să ajungă aproape de noi, strigau de la distanță:
‘’În numele iubirii Domnului, roag-o pe Sfânta Fecioară să-mi vindece fiul care este infirm. Apoi altul striga: ‘’Și să-l vindece și pe al meu care este orb!’’ ‘’Să-l vindece și pe al meu care este surd!’’ ‘’Să-i aducă înapoi pe soțul și pe fiul meu care au plecat la război!’’ ‘’Să-i convertească pe păcătoși!’’ ‘’Să fiu din nou sănătos pentru că am tuberculoză!’’ și tot așa.
Toate suferințele bieților oameni erau prezente acolo. Unii se urcau în vârfurile copacilor și pe ziduri ca să ne vadă trecând și strigau în jos spre noi. Răspunzându-le unora, întinzând o mână altora și ajutându-i să se ridice de pe pământul prăfuit, am reușit să mergem înainte mulțumită unui domn care mergea înaintea noastră și ne deschidea drumul prin multime.
Acum, când citesc în Noul Testament despre acele scene fermecătoare cu Domnul nostru trecând prin Palestina, mă gândesc la cele pe care mi le-a permis Domnul nostru să le fiu martoră, copil fiind, pe drumurile și cărările de la Aljustrel la Fatima și cele din Cova da Iria! Îi multumesc Domnului oferindu-i credința bunului nostru popor portughez și mă gândesc: ‘’Dacă acesti oameni erau atât de umili în fața a trei copiii sărmani, doar pentru că fuseseră milostiv binecuvântați cu grația de a vorbi Mamei Domnului, ce ar fi făcut dacă l-ar fi văzut în fața lor pe însuși Domnul nostru în persoană?’’
Ei bine, nimic din toate astea nu-și are locul aici. A fost o distragere a stiloului meu care m-a condus acolo unde nu aș fi vrut să ajung. Dar, asta este! Este o altă digresiune fără sens. Nu o voi îndepărta ca să nu stric caietul.
În sfârșit, am ajuns la Cova da Iria și lângă stejarul de stancă am început să spunem Rozariul alături de mulțime. La scurt timp după aceea, am văzut flashul de lumină și apoi Sfânta Fecioară a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Continuați să spuneti Rozariul cu scopul de a obține încheierea războiului. Domnul Nostru va veni în octombrie precum și Sfânta Fecioară Îndurerată și Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. (Explicație suplimentară: sunt două titulaturi acordate Sfintei Fecioare de către catolici.) Sfântul Iosif va apărea cu Pruncul Isus ca să binecuvânteze lumea. Domnul este mulțumit de sacrificiile voastre. Nu dorește să purtați noaptea când dormiți funia de rugăciune ci numai pe timpul zilei.’’
‘’Mi s-a spus să vă cer multe lucruri, să vindecați pe niste oameni bolnavi, pe niste surdo-muti……’’
‘’Da, voi vindeca pe unii si pe altii, nu. În octombrie voi înfăptui un miracol pentru ca toti să creadă.’’
Apoi Sfânta Fecioară a început să se ridice ca de obicei și a dispărut.
8. 13 octombrie 1917
Am plecat de acasă destul de devreme, știind că vom fi întarziați pe drum. Mulțimi de oameni se înghesuiau pe cărări. Ploaia cădea în torente. Mama mea, având inima străpunsă de incertitudine în legătură cu ce avea să se întâmple și temându-se că s-ar putea să fie ultima zi din viața mea, a vrut să mă însoțească.
Pe drum, scenele de luna trecută se repetau, mai numeroase și emotionante.Nici măcar drumurile noroioase nu-i puteau împiedica pe acești oameni să îngenuncheze în cele mai umile și rugătoare atitudini. Am ajuns la stejarul de stânca din Cova da Iria. Odată ajunși acolo, mișcată de un impuls interior, le-am cerut oamenilor să-si închidă umbrelele și să spunem Rozariul. Puțin mai târziu, am văzut flashul de lumină și apoi Sfânta Fecioara a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Vreau să-ti spun că aici va fi construită o capelă în onoarea mea. Sunt Sfânta Fecioară a Rozariului. Continuați mereu să spuneți Rozariul în fiecare zi. Războiul este pe cale să ajungă la sfârșit și soldații se vor întoarce curând la casele lor.’’
‘’Vreau să vă cer multe lucruri: să-i vindecați pe niste oameni bolnavi, să-i convertiți pe păcătoși și alte lucruri….’’
‘’Pe unii da dar nu si pe alții. Trebuie să-și îndrepte viețile și să ceară iertare pentru păcatele lor.’’
Privind cu multă tristețe, Sfânta Fecioară a spus:
‘’Nu-l mai ofensați pe Domnul Dumnezeul nostru pentru că este deja atât de jignit.’’
Apoi, deschizându-și brațele, a făcut să se reflecte o lumină asupra soarelui și în timp ce se ridica, reflexia propriei sale lumini continua să se proiecteze chiar pe soare.
Acesta este, Excelența Voastră, motivul pentru care am strigat către oameni să se uite spre soare. Scopul meu nu era să le atrag atenția spre soare pentru că nici măcar nu eram conștient de prezența lui. Am făcut astfel fiind ghidată de un impuls interior.
După ce Sfânta Fecioară a dispărut în imensitatea cerului, i-am vazut pe Sfântul Iosif cu Pruncul Isus si pe Sfânta Fecioară îmbrăcată în alb și cu o mantie albastră, lângă soare. Părea că Sfântul Iosif si Pruncul Isus binecuvântau lumea pentru că au făcut Semnul Crucii cu mâna. Când, puțin mai târziu, apariția a dispărut, i-am vazut pe Domnul Nostru și pe Sfânta Fecioară; mi s-a părut că era Sfânta Fecioară Îndurerată. Părea că Domnul Nostru binecuvânta lumea în aceeași manieră în care o binecuvântase și Sfântul Iosif. A dispărut și această apariție și am văzut-o încă o dată pe Sfânta Fecioară, de aceasta data semanând cu Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel.
-EPILOG-
Aici, Excelența Vostră, aveți relatarea Aparițiilor Sfintei Fecioare care au avut loc în Cova da Iria, in 1917. Oricând și din oricare motiv am vorbit despre ele, am căutat să folosesc cât mai putine cuvinte, cu intenția de a ține numai pentru mine acele aspecte personale pe care îmi era atât de greu să le divulg. Dar pentru ca ele aparțin lui Dumnezeu și nu mie, și El, acum, prin intermediul Excelenței Voastre, mi le-a solicitat, iată-le. Înapoiez ce nu-mi aparține. După știința mea, nu am păstrat nimic. Cred că am omis câteva mici detalii referitoare la petiția pe care am făcut-o. Deoarece au fost doar lucruri materiale, nu le-am dat prea mare importantă și asta pentru ca nu au făcut asupra mea o impresie puternică; și apoi au fost atât de multe, atât de multe! Poate pentru am fost atât de anxioasa la gândul reamintirii nenumăratelor solicitari pe care le-am adresat Sfintei Fecioare, am greșit când am crezut că războiul se va termina în chiar acea zi de 13. (Explicație suplimentara: Lucia nu a vrut de fapt să spună că războiul se va încheia în acea zi; a fost împinsa să facă astfel din cauza numeroaselor întrebări presante care îi erau adresate.)
Nu puțini oameni și-au exprimat mirarea cu privire la memoria cu care Dumnezeu m-a înzestrat. În această privintă, într-adevăr, prin intermediul infinitei sale bunatați, am fost favorizată. În ceea ce privește lucrurile supranaturale, nu este nimic de mirare, pentru ca ele sunt impregnate în memorie într-o așa măsură încât sunt imposibil de uitat. Cel puțin, semnificatia a ceea ce este făcut cunoscut, nu este niciodata uitată cu excepția situației în care însuși Dumnezeu dorește să fie uitată.
––––––,,––––––-
Textul următor reprezintă traducerea introducerii la ‘’Cel de-al patrulea Memoriu’’ scris de Sora Lucia și publicat in Cartea ‘’Fatima in Lucia’s own words’’.
CEL DE-AL PATRULEA MEMORIU
INTRODUCERE
Acest cel mai lung Memoriu a apărut la fel ca și cele precedente, întamplător parcă, scris fiind nu la inițiativa Luciei ci la solicitarea superiorilor ei. Pe 7 octombrie 1941, Episcopul de Leiria si Reverendul Dr. Galamba, bine pregătit pentru interogatoriile următoare, au venit la Valenca do Minho si acolo li s-a alăturat și Lucia. Au adus ‘’Al treilea memoriu’’ cu ei, explicând ceea ce doctorul Galamba dorea să afle și prezentând cererile formale ale lui Dom Jose. Au subliniat atât de tare necesitatea de a se grăbi, încat Lucia a trimis primul caiet Episcopului, imediat dupa finalizare, în 5 noiembrie. Al doilea și ultim caiet a fost finalizat pâna în 8 decembrie.
Acum, ce anume i s-a cerut Luciei? Cineva dorea ca ea să scrie ‘’absolut tot’’ făra întarziere. Dar Episcopul a remarcat cu multa întelepciune: ‘’Nu, nu-i voi cere să facă așa ceva….’’ Oricum, Luciei i s-au cerut multe lucruri:
1. Doctorul Galamba avea multe întrebări la care, din lipsa de timp, ea trebuia să răspundă în scris.
2. Ea trebuia să scrie tot ce si-ar fi putut reaminti în legatură cu Francisco, exact așa cum făcuse deja referitor la Jacinta.
3. Erau cerute în scris mai multe detalii despre Aparițiile Îngerului.
4. I s-a cerut să scrie o noua relatare despre Aparițiile Sfintei Fecioare.
5. Trebuia să scrie alte amintiri despre Jacinta.
6. Cântecul popular pe care îl cântau trebuia și el să fie scris.
7. Trebuia să citească cartea reverendului Fonseca și să noteze orice considera că este inexact.
Lucia nu a precupețit niciun efort pentru a răspunde tuturor acestor întrebări. A răspuns cu o claritate admirabila și în amănunt. A putut într-adevăr să-l asigure pe Episcop: ‘’Cred că am scris tot ceea ce Excelența Voastră mi-a cerut să scriu de data aceasta.’’
Intenționat, a omis numai cea de-a treia parte a secretului. În spiritul celor scrise de ea, acest lucru nu diferă cu nimic de cele scrise în celelalte manuscrise: ‘’supunerea și abandonarea în Domnul care lucrează în mine. Nu sunt cu adevărat decât un biet și nefericit instrument pe care el dorește să-l folosească, și peste puțin timp, ca un pictor care îsi aruncă pensula acum nefolositoare în foc pentru ca să fie transformată în cenusă, Artistul Divin va transforma acest instrument nefolositor în cenușa mormântului, până la măreața zi a eternului Aleluia.’’
1 mart. 2023
Fara comentariiMesajele si Profetiile de la Fatima (1)
Fragmentul următor reprezintă traducerea celui de-al doilea capitol din Cel de-al patrulea Memoriu scris de Sora Lucia, principala vizionară a aparițiilor Sfintei Fecioare care au avut loc la Fatima, în anul 1917. Fragmentul, împreună cu toate cele patru Memorii și cu cele trei apendixuri au fost publicate în Cartea ‘’Fatima in Lucia’s own words’’(Fatima în propriile cuvinte ale Luciei), editată de Părintele Louis Kondor, iar ediția după care s-a făcut traducerea este ediția a 16 a, publicată in anul 2007. Traducere: indemnlaveghere.ro
II. RELATAREA APARIȚIILOR
PROLOG
Acum, Excelența Voastră, am ajuns la cea mai dificilă parte a solicitării pe care mi-ați făcut-o de a scrie cele întâmplate. În primul rând, Excelența Voastră mi-a cerut în mod expres să scriu despre Aparițiile Îngerului, relatând fiecare circumstanța și detaliu și chiar, atât cât este posibil, efectele interioare produse asupra noastră. Apoi v-a solicitat și doctorul Galamba să-mi cereți să scriu despre Aparițiile Sfintei Fecioare.
‘’Solicitați-i, Excelența Voastră’’, a spus dânsul acum puțină vreme în Valenca. ‘’Da, Excelență, solicitați-i să scrie tot, absolut tot. Va face de multe ori turul purgatoriului pentru că a păstrat tăcerea cu privire la atât de multe lucruri!’’
Cât privește purgatoriul, nu-mi este deloc frică, din acest punct de vedere. M-am supus întotdeauna și obediența nu merită nici sancțiune și nici pedeapsă. În primul rând m-am supus inspirațiilor interioare transmise de Sfântul Duh și în al doilea rând, m-am supus cerințelor celor care au vorbit cu mine în numele Lui. Acest lucru a fost prima cerința și primul sfat pe care Dumnezeu s-a milostivit să mi-l trimită prin intermediul Excelenței Voastre. Fericită si multumită, îmi amintesc cuvintele pe care le-am auzit acum mult timp de pe buzele sfântului părinte, Vicarul de Torres Novas: ‘’Secretul fetei de Împarat trebuie să rămână ascuns în profunzimea sufletului ei.’’ Apoi, începând să-i înteleg sensul, am spus: ‘’Secretul este pentru mine.’’ Dar acum, nu mai pot spune asta. Jertfindu-mă pe altarul obedienței, spun mai degrabă: ‘’Secretul meu îi apartine lui Dumnezeu. L-am așezat în mâinile Sale; să facă din el ce crede că este mai bine.
Doctorul Galamba a spus apoi: ‘’Excelența voastră, cereți-i să spună totul, totul, și să nu ascundă nimic.’’ Și Excelența Voastră, ghidată cu certitudine de Sfântul Duh, a pronunțat această hotărâre: ‘’Nu, nu-i voi cere așa ceva. Nu voi face nimic în legatură cu secretele.’’ Explicație suplimentară: acesta este motivul pentru care Lucia nu a scris aici a treia parte a secretului.)
Mulțumesc lui Dumnezeu. Orice altă solicitare ar fi fost pentru mine o sursă fără sfârșit de griji si frământări. Dacă aș fi primit o solicitare contrară, m-aș fi întrebat de un număr infinit de ori: ‘’Cui ar trebui să mă supun: lui Dumnezeu sau reprezentantului Său?’’ Și probabil, fiind incapabilă să iau o decizie, m-aș fi cufundat într-o stare de real zbucium interior!
Apoi Excelența Voastră a continuat să vorbească în numele Domnului: ‘’Soră, scrie despre Aparițiile Îngerului și ale Sfintei Fecioare, deoarece, draga mea soră, este pentru gloria lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare.’’
Cât de bun este Domnul! El este Dumnezeul păcii și el conduce pe calea păcii pe toți cei care se încred în El.
O să încep acum noua mea sarcină, împlinind astfel solicitarea primită de la Excelența Voastră precum și dorința doctorului reverend Galamba. Cu excepția acelei părți din Secret care nu-mi este permis să o dezvalui în prezent, voi spune totul. Nu voi omite nimic cu bună știința, deși bănuiesc că s-ar putea să fi uitat câteva mici detalii de mică importantă.
1. Aparițiile îngerului.
Deși nu va pot furniza data exactă, mi se pare că prima apariție a avut loc in 1915. Din câte îmi aduc aminte, a fost o apariție a îngerului, deși în acel moment, el nu a încercat să se facă în întregime cunoscut. Din cate îmi amintesc despre vreme, cred că trebuie să se fi întamplat undeva între aprilie și octombrie 1915.
Cei trei companioni ai mei de la Casa Velha, pe nume Teresa Matias si sora sa Maria Rosa precum și Maria Justino, erau cu mine pe versantul de sud din Cabeco. Tocmai ne pregăteam să spunem Rozariul când am văzut, suspendat în aer deasupra copacilor din valea care se întindea la picioarele noastre, ceva ce părea să fie un nor în formă umană, mai alb decât zăpada și aproape transparent. Prietenii mei m-au întrebat ce ar putea fi. Le-am răspuns că nu știu. Situația s-a repetat în alte două ocazii dar în zile diferite.
Această apariție a lăsat o anumită impresie asupra mea, pe care nu știu cum să o explic. Încetul cu încetul, această impresie a dispărut și dacă nu ar fi fost evenimentele care au urmat, cred că aș fi uitat-o complet.
Nu pot fixa datele cu exactitate pentru că la acel moment nu știam cum să socotesc anii, lunile, nici chiar zilele săptămânii. Dar cred că trebuie să fi fost în primăvara lui 1916 când Îngerul ne-a apărut pentru prima dată în Loca do Cabeco.
Așa cum am scris deja în relatarea mea despre Jacinta, urcam pe coasta dealului în căutarea unui adăpost. Dupa ce am mâncat de prânz și ne-am spus rugăciunile, am început să vedem, la o oarecare distanță, deasupra copacilor care se întindeau spre est, o lumină, mai albă decât zăpada , sub forma unui tânar, transparentă și mai strălucitoare decât cristalul străpuns de razele soarelui. Pe măsură ce s-a apropiat, am putut să-i distingem trăsăturile din ce în ce mai clar. Eram surprinși , absorbiți și muți de uimire.
Când a ajuns lângă noi, ne-a spus:
‘’Nu vă temeți. Eu sunt Îngerul Păcii. Rugați-vă cu mine.’’
Îngenunchind pe pământ, s-a aplecat până când l-a atins cu fruntea. Conduși de un impuls supranatural, am făcut și noi la fel și am repetat cuvintele pe care l-am auzit că le spunea:
‘’Doamne, Dumnezeule, cred, te ador, sper și te iubesc! Îmi cer iertare de la tine pentru cei care nu cred, nu te adoră, nu speră si nu te iubesc!’’
După ce a repetat de trei ori aceste cuvinte, s-a ridicat și a spus:
‘’Rugați-vă astfel. Inimile lui Isus și a Fecioarei Maria sunt sensibile la rugăciunile voastre.’’
Apoi a dispărut.
Atmosfera supranaturală care ne învăluia era atât de intensă încât am rămas pentru o lungă perioadă de timp abia conștienți de propria noastră existență, în aceeași poziție în care ne lăsase și repetând aceeași rugăciune. Prezența lui Dumnezeu s-a făcut simțita atât de intim și de intens încât nici măcar nu am îndrăznit să vorbim unul cu altul. A doua zi eram încă imersați în această atmosferă spirituală care a început treptat să dispară.
Nu ne-a trecut prin cap nici să vorbim despre apariție și nici nu ne-am gândit să o ținem secretă. Chiar apariția în sine impunea discreție. A fost atât de personală încât nu era deloc ușor să vorbești despre ea. Impresia pe care a făcut-o asupra noastră a fost cu atât mai mare cu cât a fost prima astfel de manifestare pe care am trăit-o.
A doua apariție trebuie să fi fost pe la mijlocul verii, când căldura zilei era așa de mare încât trebuia să ducem oile înapoi acasă până la ora prânzului și să le dăm drumul spre seară.
Am plecat să petrecem orele de siestă la umbra copacilor care înconjurau fântâna pe care am menționat-o deja de câteva ori. Dintr-o dată am văzut același Înger chiar lânga noi.
‘’Ce faceți? ‘’ a întrebat. ‘’Rugați-vă! Rugați-vă foarte mult! Inimile lui Isus și a Fecioarei Maria au îndurare pentru voi. Oferiți constant rugaciuni și sacrificii către Cei Sfinți.’’
‘’Cum să facem sacrificii?’’ Am intrebat.
‘’Faceți din tot ce puteți un sacrificiu și oferiți-l lui Dumnezeu în semn de iertare pentru păcatele cu care este ofensat și ca o implorare pentru convertirea păcătoșilor. Astfel veți aduce pace asupra țarii voastre. Eu sunt Îngerul său gardian, Îngerul Portugaliei. Mai presus de toate, acceptați și suportați cu supunere suferințele pe care Domnul vi le va trimite.’’
Aceste cuvinte au fost adânc imprimate în mintea noastră. Au fost ca o lumină care ne-a făcut să întelegem cine este Dumnezeu, cum ne iubește și cum dorește să fie iubit, care este valoarea sacrificiului, cât îi este de plăcut și cum, datorită lui, acordă păcătoșilor grația de a se converti. Din acest motiv, am început din acel moment să-i oferim Domnului tot ceea ce ne mortifica, fără să căutăm alte forme de mortificare și penitență cu excepția faptului că rămâneam ore în șir cu fruntea atingând pământul, repetând rugăciunea pe care o învățasem de la Înger.
Mi se pare că a treia Apariție trebuie să fi fost în octombrie sau către sfârșitul lui septembrie, când încă nu ne întorsesem acasă pentru siestă.
Așa cum am scris deja în relatarea mea despre Jacinta, am plecat într-o zi de la Pregueira(o mică livadă de măslini aparținând părinților mei) până la Lapa, mergând de-a lungul versantului dealului care privea spre Aljustrel și Casa Velha. Ne-am spus acolo Rozariul și rugăciunea pe care o învățasem de la Înger la prima Apariție.
În timp ce eram acolo, ne-a apărut Îngerul pentru cea de-a treia dată, ținând un potir în mâini , cu o ostie(pâinea sfințită la catolici, anafura la ortodocși) deasupra lui și din care se prelingeau câteva picături de sânge în vasul sacru. Lăsând potirul și ostia suspendate în aer, Îngerul s-a prosternat la pământ și a repetat de trei ori această rugăciune:
‘’Prea-sfântă Trinitate, Tată, Fiu și Duh Sfânt, vă ador profund și vă ofer cele mai prețioase Trup, Sânge, Suflet și Divinitate ale lui Isus Christos, prezente în toate tabernaculele din lume, pentru iertarea crimelor, sacrilegiilor și indiferenței cu care a fost ofensat. Și, prin intermediul infinitelor merite ale Inimii sale Sacre și ale Inimii Imaculate a Fecioarei Maria, te implor să-i convertești pe păcătoși.’’
Apoi, ridicându-se, a luat încă o dată în mâinile sale potirul și ostia(anafura). Mi-a dat mie ostia și Jacintei și lui Francisco le-a dat să bea conținutul potirului, spunând chiar așa:
‘’Luați și beți Trupul si Sângele lui Isus Christos, profund ofensat de oamenii nerecunoscători. Reparați crimele lor și consolați-l pe Dumnezeul vostru.’’
Încă o dată s-a prosternat la pământ și a repetat cu noi de încă trei ori, aceeași rugăciune:
‘’Prea-sfântă Trinitate….’’,
și apoi a dispărut.
Îndemnați de puterea supranaturalului care ne învăluia, am imitat tot ceea ce făcuse Îngerul, prosternându-ne la pămant așa cum făcuse și el și repetând rugăciunile pe care le spusese. Forta prezenței lui Dumnezeu era atât de puternică încât ne absorbea și ne anihila. Părea că ne deposedează chiar și de folosirea simțurilor noastre trupești pentru o bună bucată de timp. În timpul acelor zile, ne-am îndeplinit toate treburile exterioare ghidați fiind de aceeași ființă supranaturală care ne împingea în acea direcție. Pacea și fericirea pe care le-am simțit au fost mari, dar în intregime în interior, pentru că sufletele noastre erau complet cufundate în Dumnezeu. Epuizarea fizică ce a venit peste noi a fost deasemenea foarte mare.
2. Tăcerea Luciei
Nu știu de ce dar Aparițiile Sfintei Fecioare au determinat în noi efecte diferite. Am simțit aceeași bucurie interioară, aceeași pace și aceeași fericire dar în locul prostrației fizice, am simtit o ușurința expansivă de mișcare; în locul anihilării datorate Prezenței Divine, o exaltare veselă; în locul dificultăților în vorbire am simțit un anume entuziasm în comunicare. În ciuda acestor sentimente, totuși, ne-am simțit inspirați să fim tăcuți, în special cu privire la anumite lucruri.
Ori de cate ori am fost interogată, am experimentat o inspirație interioară care m-a ghidat cum să răspund, fără să omit adevarul sau să revelez ceea ce trebuia să rămână ascuns la data respectivă. În această direcție, am o singură îndoială: ‘’E posibil să nu fi spus totul în ancheta canonică?’’ Dar nu am îngrijorarea că aș fi păstrat tăcerea pentru că la acel moment nu realizasem încă importanța acestei interogări. În acel moment o priveam ca pe una din multele alte interogări cu care eram obișnuită. Singurul lucru care mi s-a părut ciudat a fost că mi s-a cerut să depun jurământ. Dar cum duhovnicul meu este cel care mi-a cerut să fac astfel, și cum juram să spun adevărul, am depus jurământul fără nicio dificultate. Nu am suspectat în acel moment că diavolul va face restul, pentru a mă chinui cu scrupule fără sfârșit mai târziu. Dar, slavă lui Dumnezeu, toate acestea s-au terminat acum.
Mai este un motiv care mă încredințează că am făcut bine păstrând tăcerea. În decursul anchetei canonice, unul dintre interogatori, Reverendul Dr. Marques dos Santos a crezut că poate să-și extindă cumva chestionarul și a început să-mi pună întrebări încuietoare. (Explicație suplimentară: sora Lucia se referă la tăcerea ei cu privire la dezvăluirea Secretului revelat de Fecioara Maria, dezvăluire care ar fi trebuit să aibă loc la un moment ulterior, atunci când va fi primit încredințarea că trebuie să facă acest lucru.) Înainte să răspund, m-am uitat întrebătoare la duhovnicul meu. Domnia sa m-a salvat din situația dificilă și a răspuns în favoarea mea. I-a reamintit interogatorului că își depășește atribuțiile în această directie.
Lucrurile s-au întâmplat aproape la fel când am fost interogată de Reverendul Dr. Fischer. Dânsul avea autorizație de la Excelența Voastră și de la Reverendul Mother Provincial, și i se părea că are dreptul să mă interogheze despre orice. Dar, slavă lui Dumnezeu, a venit acompaniat de duhovnicul meu. Într-un anumit moment mi-a pus o întrebare concepută cu atenție, despre Secret. Am rămas perplexă și nu am știut cum să răspund . M-am uitat spre duhovnicul meu; dânsul m-a înteles și a răspuns pentru mine. Interogatorul a înțeles și el și s-a limitat la a ridica niște reviste de prin apropiere și a le plasa în fata mea. În acest fel, Dumnezeu mi-a arătat că momentul stabilit de el nu a venit încă.
Voi continua acum să scriu despre Aparițiile Sfintei Fecioare. Nu voi insista asupra circumstanțelor care le preced și le urmează, din moment ce Reverendul Dr. Galamba mi-a permis cu amabilitate să fac astfel.
13 mai 1917
Sus pe versantul muntos din Cova da Iria, mă jucam cu Jacinta și Francisco, construind un zid de pietre în jurul unei grămezi de frunze. Dintr-odată am văzut ceva care părea să fie un fulger.
‘’Mai bine am merge acasă’’, am spus către verișorii mei, fulgeră: s-ar putea să vină furtuna.’’
‘’Da, într-adevăr!’’ mi-au răspuns ei.
Am început să coborâm panta grăbind oile către potecă. Eram cam pe la jumătatea pantei și aproape la același nivel cu un stejar de stâncă masiv care stătea acolo, când am văzut un alt fulger. Am mai făcut doar câțiva pași, când, chiar în fața noastră, deasupra unui mic stejar de stâncă , am zărit o Doamnă îmbrăcată toată în alb. Era mai strălucitoare decât soarele și radia o lumină mai clară și mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă sclipind atunci când soarele arzător strălucește prin ea.
Ne-am oprit, uimiți, în fata Apariției. Eram atât de aproape de ea, la doar câțiva metri, încât eram cufundați în lumina care o înconjura sau mai degrabă, care radia din ea. Apoi, Sfânta Fecioara ni s-a adresat:
‘’Nu vă fie frică. Nu o să vă fac nici un rău.’’
‘’De unde sunteți dumneavoastră?’’
‘’Eu sunt din Ceruri.’’
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Am venit să-ți cer să vii aici în următoarele șase luni, în zilele de 13, la aceeași oră. Mai târziu îți voi spune cine sunt și ce doresc. Apoi mă voi întoarce aici de șapte ori.’’
(Această a șaptea dată se referă la 16 iunie 1921, în ajunul plecării Luciei la Vilar de Oporto. A fost o apariție cu un mesaj personal pentru Lucia, care, prin urmare, nu a fost dezvăluit.)
‘’O să merg și eu în Ceruri?’’
‘’Da, vei merge.”
‘’Și Jacinta?’’
‘’Și ea va merge.’’
‘’Și Francisco?’’
‘’Va merge și el dar va trebui să spună de multe ori Rozariul.’’
Apoi îmi amintesc că am întrebat despre două fete care muriseră recent. Erau prietene cu mine și obișnuiau să vină acasă la mine ca să învețe să țeasă cu sora mea mai mare.
‘’Este și Maria das Neves în Ceruri?’’
‘’Da, este.’’(Cred că avea în jur de 16 ani.)
‘’Și Amelia?’’
‘’Ea va fi în purgatoriu până la sfârșitul lumii.’’ (sau mult timp); (Cred că avea între 18-20 de ani.) Vreți voi să vă oferiți Domnului și să îndurați toate suferințele pe care vi le va trimite, ca un act de ispășire a păcatelor cu care este ofensat și ca un act de implorare pentru convertirea păcătoșilor?’’
“Da, vrem.’’
‘’Atunci veți avea mult de suferit dar harul Domnului va fi consolarea voastră.’’
Când a pronunțat aceste cuvinte, ‘’…..harul Domnului va fi consolarea voastră’’, Sfânta Fecioară și-a deschis brațele pentru prima dată, trimițând spre noi o lumină atât de intensă încât, pe măsură ce radia din mâinile ei, razele ne penetrau inimile și profunzimile cele mai adânci ale sufletelor, făcându-ne să ne vedem în Dumnezeu, care era acea lumină, mai clar decât ne-am fi văzut în cea mai clară oglindă. Apoi, mișcați de un impuls interior care era trimis spre noi, am căzut în genunchi , repetând în inimile noastre:
‘’O, Prea-sfântă Trinitate, te ador! Dumnezeule, Dumnezeule, te prețuiesc în Sfânta Împărtășanie!’’
După câteva momente, Sfânta Fecioară ne-a vorbit din nou:
‘’Spuneți Rozariul în fiecare zi, pentru a obține pacea în lume și sfârșitul războiului.’’
Apoi a început să se înalțe cu seninătate, mergând către est, până când a dispărut în imensitatea spațiului. Lumina care o înconjura părea că deschide un drum înaintea ei pe cer și din acest motiv am spus uneori că am văzut Cerurile deschizându-se.
Cred că am explicat deja în relatarea mea despre Jacinta, sau altundeva într-o scrisoare, că frica pe care am simțit-o nu a fost frica de Sfânta Fecioară, ci mai degrabă frica de furtuna despre care credeam că va veni și din acest motiv am căutat să scăpăm. Aparițiile Sfintei Fecioare nu ne-au inspirat nici frică și nici spaimă, ci mai degrabă mirare. Când am fost întrebată dacă mi-a fost frică, și am spus că ne-a fost, mă refeream la frica pe care am simțit-o când am văzut fulgerele și am crezut că vine furtuna. Din acest motiv am vrut să fugim, din moment ce eram obișnuiți să vedem lumina numai când fulgera. În afară de asta, fulgerele nu erau chiar fulgere, ci raze reflectate ale unei lumini care se apropia. Tocmai pentru că am văzut lumina am spus uneori că am văzut-o pe Sfânta Fecioară venind; dar, ca să fie corect exprimat, noi doar am perceput-o pe Sfânta Fecioară în acea lumină când ea era deja deasupra stejarului de stancă. Faptul că am spus că nu știm cum să explicăm asta și că dorim să evităm întrebările, a fost pentru că am spus uneori că am văzut-o venind și alteori că nu am văzut-o. Când am spus că am văzut-o venind, ne-am referit la apropierea luminii care la urma urmei era chiar ea. Și când am spus ca nu am văzut-o venind, ne refeream la faptul că am văzut-o efectiv pe Sfânta Fecioară abia când era deasupra stejarului de stâncă.
4. 13 iunie 1917
Imediat ce Jacinta, Francisco și cu mine am terminat de spus Rozariul, alături de oamenii care erau prezenți, am văzut încă o dată flashul reflectând lumina care se apropia(pe care noi am numit-o fulger.) În următorul moment, Sfânta Fecioară era deasupra stejarului de stâncă, exact la fel ca în luna mai.
“Ce doriți de la mine?’’ Am intrebat.
‘’Vreau ca voi să veniți aici în data de 13 a lunii următoare , să spuneți Rozariul în fiecare zi și să învațați să citiți. Mai târziu vă voi spune ce mai doresc.’’
Am întrebat-o despre vindecarea unei persoane bolnave.
‘’Dacă se convertește, se va vindeca în timpul acestui an.’’
‘’Aș vrea să te rog să ne iei cu tine în Ceruri.”
‘’Da.Îi voi lua curând pe Jacinta și pe Francisco. Dar tu va trebui să stai aici mai mult timp. Isus dorește ca prin intermediul tău să fiu cunoscută și iubită. Vrea să instituie în lume devoțiunea către Inima mea Imaculată’’.
Deoarece se grăbea, Lucia a omis finalul paragrafului, care în alte documente sună astfel:
‘’ Vor fi mântuiți toti cei care o vor îmbrațișa și acele suflete vor fi iubite de Dumnezeu precum florile cu care eu îi împodobesc tronul.’’
‘’Și o să stau aici singură?’’ Am întrebat, cu tristețe.
‘’Nu, fata mea. Te întristează? Nu-ți pierde curajul. Nu te voi părăsi niciodată. Inima mea Imaculată va fi refugiul tău și calea care te va conduce spre Dumnezeu.’’
Când Sfânta Fecioară a spus aceste ultime cuvinte, și-a deschis brațele și pentru a doua oară, a trimis spre noi aceeași lumină intensă. Ne-am văzut pe noi în această lumină, ca și cum am fi fost cufundați în Dumnezeu. Jacinta si Francisco păreau să stea în acea parte a luminii care se ridica spre Ceruri, iar eu în cea care era îndreptată spre pământ. În fața palmei stângi a Sfintei Fecioare, era o inimă înconjurată de spini care o străpungeau. Am înțeles că aceasta era Inima Imaculată a Sfintei Fecioare, ofensată de păcatele umanității și cautând reparație(consolare).
Știți acum, Excelența Voastră, la ce ne-am referit când am spus că Sfânta Fecioară ne-a revelat un secret în luna iunie. La acel moment, Sfânta Fecioară nu ne-a spus să păstrăm secretul dar noi am fost determinați de Dumnezeu să facem astfel.
5. 13 iulie 1917
La puțin timp după ce am ajuns la Cova da Iria, în apropierea stejarului de stânca, unde un număr mare de oameni spuneau Rozariul, am văzut încă o dată fulgerul și în momentul următor, Sfânta Fecioară a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’ Am intrebat.
‘’Vreau ca voi să veniți aici în data de 13 a lunii viitoare, să continuați să spuneți Rozariul în fiecare zi în onoarea Sfintei Fecioare a Rozariului, pentru a obține pacea în lume și finalul războiului, pentru că numai ea vă poate ajuta.’’
‘’Aș vrea să vă întreb cine sunteți și dacă puteți să înfăptuiți un miracol pentru ca toată lumea să creadă că v-ați arătat nouă.’’
‘’Continuați să veniți aici în fiecare luna. În octombrie vă voi spune cine sunt și ce doresc și voi înfăptui un miracol pentru ca toți să-l vadă și să creadă.’’
Apoi am avut câteva cereri dar nu-mi mai amintesc acum care au fost acestea. Ceea ce însă îmi amintesc este că Sfânta Fecioară ne-a spus că este necesar ca acei oameni să spună Rozariul pentru a obține acele grații în timpul anului. Și a continuat:
‘’Sacrificați-va pentru păcătoși și spuneți de multe ori, mai ales când faceți sacrificii: O, Isuse, din dragoste pentru tine și pentru convertirea păcătoșilor și pentru iertarea păcatelor comise împotriva Inimii Imaculate a Sfintei Fecioare.’’
În timp ce Sfânta Fecioară spunea aceste ultime cuvinte, și-a deschis brațele încă o dată, așa cum făcuse de-a lungul ultimelor doua luni. Razele de lumină păreau că penetrează pământul și le-am vazut ca și cum ar fi fost o mare de foc. În această mare de foc erau cufundați demoni și suflete în formă umană, ca niste tăciuni aprinși transparenți, toti înnegriți sau cu nuanțe de bronz lustruit, plutind în încleștare, apoi ridicați prin aer de flăcările care izbucneau din interiorul lor printre nori mari de fum, apoi căzând înapoi din toate părțile ca niște scântei într-un foc uriaș, fără greutate sau echilibru și in mijlocul țipetelor și al gemetelor de durere și disperare care ne-au îngrozit și ne-au făcut să tremurăm de frică. (Această priveliște m-a făcut să strig, cel puțin așa spuneau oamenii care m-au auzit.) Demonii se puteau asemăna, prin aspectul lor terifiant și repulsiv cu niște animale înfricoșătoare și necunoscute, negre și transparente precum cărbunii aprinși. Îngroziți și parcă cerând ajutor, ne-am uitat la Sfânta Fecioară care ne-a spus, cu bunătate și cu tristețe:
‘’Ați văzut Iadul unde se duc sufletele bieților păcătoși. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea să instituie în lume devoțiunea către Inima mea Imaculată. Dacă ceea ce vă spun este înfăptuit, multe suflete vor fi salvate și va fi pace. Războiul se va încheia în curând; dar dacă oamenii nu încetează să-l ofenseze pe Dumnezeu, unul mai rău va izbucni în timpul pontificatului lui Pius al XI-lea. Când veți vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută,(Explicație suplimentară: Aceasta a fost aurora boreală din noaptea de 25 spre 26 ianuarie 1938, care a fost ceva neobisnuit și întotdeauna privit de Sora Lucia ca semnul promis și dat de Dumnezeu.) să stiți că acesta este marele semn trimis vouă de Dumnezeu cum că este pe cale să pedepsească lumea pentru crimele ei, prin intermediul războiului, foametei si al persecuțiilor împotriva Bisericii și împotriva Sfântului Părinte. Pentru a preveni acest lucru, voi veni să cer consacrarea Rusiei către Inima mea Imaculată și Comuniunea de reparație în Primele Sâmbete.(Explicație suplimentară la Apendix 1) Dacă cerințele mele vor fi luate în seamă, Rusia va fi convertită și va fi pace; (Explicație suplimentară la Apendix 2) dacă nu, îsi va răspândi ororile în lume, cauzând războaie și persecuții ale Bisericii. Cei buni vor fi martirizați, Sfântul Părinte va avea mult de suferit, mai multe națiuni vor fi anihilate. În final, Inima mea Imaculată va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia și ea va fi convertită și o perioadă de pace va fi acordată omenirii. În Portugalia, Dogma Credinței va fi prezervată pentru totdeauna; etc…..Nu spune nimănui aceste lucruri. Francisco, da, îi poți spune și lui. Când spuneți Rozariul, spuneți după fiecare mister: O, Isuse, iartă-ne, salvează-ne de focul iadului. Condu toate sufletele spre Rai, în special pe cele care au mare nevoie.’’
După aceea, a fost un moment de liniște și apoi am intrebat:
‘’Mai este ceva ce dorești de la mine?’’
‘’Nu, astazi nu mai vreau nimic de la tine.’’
Apoi, ca si până atunci, Sfânta Fecioară a început să se ridice către est, până când într-un final a dispărut în imensitatea cerului.
6. 13 august 1917
Pentru că am povestit deja ce s-a petrecut în aceasta zi, nu voi întarzia reluând aici, ci voi trece la Apariția care după părerea mea a avut loc în după-amiaza zilei de 15.(Explicație suplimentară: Lucia greșește relatând că Apariția a avut loc în aceeași zi în care s-au întors de la închisoarea din Vila Nova de Ourem. Acest lucru nu este corect. Apariția a avut loc în duminica următoare, pe 19 august.) Pentru că la acea dată nu stiam cum să socotesc zilele unei luni, este posibil să greșesc. Dar cred totuși ca a avut loc în chiar ziua în care ne-am întors din Vila Nova de Ourem.
Eram însoțita de Francisco și fratele său John. Eram cu oile într-un loc numit Valinhos, când am simțit ceva supranatural apropiindu-se și învăluindu-ne. Conștientizând că Sfânta Fecioară era gata să apară, mi-a părut rău că Jacinta s-ar putea să nu o vadă și l-am rugat pe fratele său să meargă și să o cheme. Pentru că nu voia să meargă, i-am dat două monede mici si gata, a plecat.
Între timp, Francisco si cu mine am văzut flashul de lumină căruia îi spuneam fulger. Jacinta a ajuns și un moment mai târziu, am vazut-o pe Sfânta Fecioară deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Doresc să continui să vii la Cova da Iria în data de 13 si să continui să spui Rozariul în fiecare zi. În ultima lună, voi înfăptui un miracol pentru ca toți să creadă.’’
‘’Ce doriți să se facă cu banii pe care oamenii îi lasă la Cova da Iria?’’
‘’Să faceți două urne pentru donații. Una va fi purtată de tine, de Jacinta și de celelalte două fete îmbrăcate în alb; cealaltă va fi purtată de Francisco și de alți trei băieți. Banii din urne sunt pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare a Rozariului și ce va mai rămâne va fi folosit pentru construcția unei capele care va fi ridicată aici.’’
‘’Aș vrea să vă rog să vindecați niște oameni bolnavi.’’
‘’Da, îi voi vindeca pe câțiva dintre ei în timpul anului.’’
Apoi, privind cu tristețe, Sfânta Fecioară a spus:
‘’Rugați-vă, rugați-vă foarte mult și faceți sacrificii pentru păcătoși; multe suflete merg în iad pentru că nu este nimeni care să se sacrifice pentru ei și să se roage pentru ei.’’
Și apoi a început să se ridice ca întotdeauna spre est.
7. 13 septembrie 1917
Pentru că se apropia ora, am ieșit cu Jacinta și cu Francisco, dar din cauza mulțimii din jurul nostru, avansam cu dificultate. Drumurile erau înțesate de oameni și toată lumea voia să ne vadă și să vorbească cu noi. Nu mai era nici un fel de respect. Oamenii simpli și chiar doamnele și domnii se străduiau să treacă prin mulțimea care ne presa din toate părțile. Imediat ce ajungeau lângă noi, se aruncau în genunchi și începeau să-și spună doleanțele către Sfânta Fecioară. Cei care nu puteau să ajungă aproape de noi, strigau de la distanță:
‘’În numele iubirii Domnului, roag-o pe Sfânta Fecioară să-mi vindece fiul care este infirm. Apoi altul striga: ‘’Și să-l vindece și pe al meu care este orb!’’ ‘’Să-l vindece și pe al meu care este surd!’’ ‘’Să-i aducă înapoi pe soțul și pe fiul meu care au plecat la război!’’ ‘’Să-i convertească pe păcătoși!’’ ‘’Să fiu din nou sănătos pentru că am tuberculoză!’’ și tot așa.
Toate suferințele bieților oameni erau prezente acolo. Unii se urcau în vârfurile copacilor și pe ziduri ca să ne vadă trecând și strigau în jos spre noi. Răspunzându-le unora, întinzând o mână altora și ajutându-i să se ridice de pe pământul prăfuit, am reușit să mergem înainte mulțumită unui domn care mergea înaintea noastră și ne deschidea drumul prin multime.
Acum, când citesc în Noul Testament despre acele scene fermecătoare cu Domnul nostru trecând prin Palestina, mă gândesc la cele pe care mi le-a permis Domnul nostru să le fiu martoră, copil fiind, pe drumurile și cărările de la Aljustrel la Fatima și cele din Cova da Iria! Îi multumesc Domnului oferindu-i credința bunului nostru popor portughez și mă gândesc: ‘’Dacă acesti oameni erau atât de umili în fața a trei copiii sărmani, doar pentru că fuseseră milostiv binecuvântați cu grația de a vorbi Mamei Domnului, ce ar fi făcut dacă l-ar fi văzut în fața lor pe însuși Domnul nostru în persoană?’’
Ei bine, nimic din toate astea nu-și are locul aici. A fost o distragere a stiloului meu care m-a condus acolo unde nu aș fi vrut să ajung. Dar, asta este! Este o altă digresiune fără sens. Nu o voi îndepărta ca să nu stric caietul.
În sfârșit, am ajuns la Cova da Iria și lângă stejarul de stancă am început să spunem Rozariul alături de mulțime. La scurt timp după aceea, am văzut flashul de lumină și apoi Sfânta Fecioară a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Continuați să spuneti Rozariul cu scopul de a obține încheierea războiului. Domnul Nostru va veni în octombrie precum și Sfânta Fecioară Îndurerată și Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. (Explicație suplimentară: sunt două titulaturi acordate Sfintei Fecioare de către catolici.) Sfântul Iosif va apărea cu Pruncul Isus ca să binecuvânteze lumea. Domnul este mulțumit de sacrificiile voastre. Nu dorește să purtați noaptea când dormiți funia de rugăciune ci numai pe timpul zilei.’’
‘’Mi s-a spus să vă cer multe lucruri, să vindecați pe niste oameni bolnavi, pe niste surdo-muti……’’
‘’Da, voi vindeca pe unii si pe altii, nu. În octombrie voi înfăptui un miracol pentru ca toti să creadă.’’
Apoi Sfânta Fecioară a început să se ridice ca de obicei și a dispărut.
8. 13 octombrie 1917
Am plecat de acasă destul de devreme, știind că vom fi întarziați pe drum. Mulțimi de oameni se înghesuiau pe cărări. Ploaia cădea în torente. Mama mea, având inima străpunsă de incertitudine în legătură cu ce avea să se întâmple și temându-se că s-ar putea să fie ultima zi din viața mea, a vrut să mă însoțească.
Pe drum, scenele de luna trecută se repetau, mai numeroase și emotionante.Nici măcar drumurile noroioase nu-i puteau împiedica pe acești oameni să îngenuncheze în cele mai umile și rugătoare atitudini. Am ajuns la stejarul de stânca din Cova da Iria. Odată ajunși acolo, mișcată de un impuls interior, le-am cerut oamenilor să-si închidă umbrelele și să spunem Rozariul. Puțin mai târziu, am văzut flashul de lumină și apoi Sfânta Fecioara a apărut deasupra stejarului de stâncă.
‘’Ce doriți de la mine?’’
‘’Vreau să-ti spun că aici va fi construită o capelă în onoarea mea. Sunt Sfânta Fecioară a Rozariului. Continuați mereu să spuneți Rozariul în fiecare zi. Războiul este pe cale să ajungă la sfârșit și soldații se vor întoarce curând la casele lor.’’
‘’Vreau să vă cer multe lucruri: să-i vindecați pe niste oameni bolnavi, să-i convertiți pe păcătoși și alte lucruri….’’
‘’Pe unii da dar nu si pe alții. Trebuie să-și îndrepte viețile și să ceară iertare pentru păcatele lor.’’
Privind cu multă tristețe, Sfânta Fecioară a spus:
‘’Nu-l mai ofensați pe Domnul Dumnezeul nostru pentru că este deja atât de jignit.’’
Apoi, deschizându-și brațele, a făcut să se reflecte o lumină asupra soarelui și în timp ce se ridica, reflexia propriei sale lumini continua să se proiecteze chiar pe soare.
Acesta este, Excelența Voastră, motivul pentru care am strigat către oameni să se uite spre soare. Scopul meu nu era să le atrag atenția spre soare pentru că nici măcar nu eram conștient de prezența lui. Am făcut astfel fiind ghidată de un impuls interior.
După ce Sfânta Fecioară a dispărut în imensitatea cerului, i-am vazut pe Sfântul Iosif cu Pruncul Isus si pe Sfânta Fecioară îmbrăcată în alb și cu o mantie albastră, lângă soare. Părea că Sfântul Iosif si Pruncul Isus binecuvântau lumea pentru că au făcut Semnul Crucii cu mâna. Când, puțin mai târziu, apariția a dispărut, i-am vazut pe Domnul Nostru și pe Sfânta Fecioară; mi s-a părut că era Sfânta Fecioară Îndurerată. Părea că Domnul Nostru binecuvânta lumea în aceeași manieră în care o binecuvântase și Sfântul Iosif. A dispărut și această apariție și am văzut-o încă o dată pe Sfânta Fecioară, de aceasta data semanând cu Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel.
-EPILOG-
Aici, Excelența Vostră, aveți relatarea Aparițiilor Sfintei Fecioare care au avut loc în Cova da Iria, in 1917. Oricând și din oricare motiv am vorbit despre ele, am căutat să folosesc cât mai putine cuvinte, cu intenția de a ține numai pentru mine acele aspecte personale pe care îmi era atât de greu să le divulg. Dar pentru ca ele aparțin lui Dumnezeu și nu mie, și El, acum, prin intermediul Excelenței Voastre, mi le-a solicitat, iată-le. Înapoiez ce nu-mi aparține. După știința mea, nu am păstrat nimic. Cred că am omis câteva mici detalii referitoare la petiția pe care am făcut-o. Deoarece au fost doar lucruri materiale, nu le-am dat prea mare importantă și asta pentru ca nu au făcut asupra mea o impresie puternică; și apoi au fost atât de multe, atât de multe! Poate pentru am fost atât de anxioasa la gândul reamintirii nenumăratelor solicitari pe care le-am adresat Sfintei Fecioare, am greșit când am crezut că războiul se va termina în chiar acea zi de 13. (Explicație suplimentara: Lucia nu a vrut de fapt să spună că războiul se va încheia în acea zi; a fost împinsa să facă astfel din cauza numeroaselor întrebări presante care îi erau adresate.)
Nu puțini oameni și-au exprimat mirarea cu privire la memoria cu care Dumnezeu m-a înzestrat. În această privintă, într-adevăr, prin intermediul infinitei sale bunatați, am fost favorizată. În ceea ce privește lucrurile supranaturale, nu este nimic de mirare, pentru ca ele sunt impregnate în memorie într-o așa măsură încât sunt imposibil de uitat. Cel puțin, semnificatia a ceea ce este făcut cunoscut, nu este niciodata uitată cu excepția situației în care însuși Dumnezeu dorește să fie uitată.
––––––,,––––––-
Textul următor reprezintă traducerea introducerii la ‘’Cel de-al patrulea Memoriu’’ scris de Sora Lucia și publicat in Cartea ‘’Fatima in Lucia’s own words’’.
CEL DE-AL PATRULEA MEMORIU
INTRODUCERE
Acest cel mai lung Memoriu a apărut la fel ca și cele precedente, întamplător parcă, scris fiind nu la inițiativa Luciei ci la solicitarea superiorilor ei. Pe 7 octombrie 1941, Episcopul de Leiria si Reverendul Dr. Galamba, bine pregătit pentru interogatoriile următoare, au venit la Valenca do Minho si acolo li s-a alăturat și Lucia. Au adus ‘’Al treilea memoriu’’ cu ei, explicând ceea ce doctorul Galamba dorea să afle și prezentând cererile formale ale lui Dom Jose. Au subliniat atât de tare necesitatea de a se grăbi, încat Lucia a trimis primul caiet Episcopului, imediat dupa finalizare, în 5 noiembrie. Al doilea și ultim caiet a fost finalizat pâna în 8 decembrie.
Acum, ce anume i s-a cerut Luciei? Cineva dorea ca ea să scrie ‘’absolut tot’’ făra întarziere. Dar Episcopul a remarcat cu multa întelepciune: ‘’Nu, nu-i voi cere să facă așa ceva….’’ Oricum, Luciei i s-au cerut multe lucruri:
1. Doctorul Galamba avea multe întrebări la care, din lipsa de timp, ea trebuia să răspundă în scris.
2. Ea trebuia să scrie tot ce si-ar fi putut reaminti în legatură cu Francisco, exact așa cum făcuse deja referitor la Jacinta.
3. Erau cerute în scris mai multe detalii despre Aparițiile Îngerului.
4. I s-a cerut să scrie o noua relatare despre Aparițiile Sfintei Fecioare.
5. Trebuia să scrie alte amintiri despre Jacinta.
6. Cântecul popular pe care îl cântau trebuia și el să fie scris.
7. Trebuia să citească cartea reverendului Fonseca și să noteze orice considera că este inexact.
Lucia nu a precupețit niciun efort pentru a răspunde tuturor acestor întrebări. A răspuns cu o claritate admirabila și în amănunt. A putut într-adevăr să-l asigure pe Episcop: ‘’Cred că am scris tot ceea ce Excelența Voastră mi-a cerut să scriu de data aceasta.’’
Intenționat, a omis numai cea de-a treia parte a secretului. În spiritul celor scrise de ea, acest lucru nu diferă cu nimic de cele scrise în celelalte manuscrise: ‘’supunerea și abandonarea în Domnul care lucrează în mine. Nu sunt cu adevărat decât un biet și nefericit instrument pe care el dorește să-l folosească, și peste puțin timp, ca un pictor care îsi aruncă pensula acum nefolositoare în foc pentru ca să fie transformată în cenusă, Artistul Divin va transforma acest instrument nefolositor în cenușa mormântului, până la măreața zi a eternului Aleluia.’’