’’Mic Jurnal – Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu’’ este o carte pentru suflet. Acela care se va apleca asupra paginilor ei va cunoaște calea descoperită Sfintei Faustina de către Domnul nostru Iisus Hristos, prin care îl putem invita și păstra mereu în sufletul curățit de păcate, și anume credința în imensa Sa iubire milostivă pentru om. Nu avem nimic de căutat în exterior. Domnul vine cu plăcere în inima oricui îi cere cu ardoare și smerenie, și aduce cu El haruri multe și binecuvântări. Oricine va implora milostivirea lui Dumnezeu, se va simți precum copilul în brațele mamei sale: iubit necondiționat. Iar sufletul tânjește după iubirea necondiționată, căci știe cât este de păcătos și ar vrea și el să se împărtășească din milostivirea lui Dumnezeu.
Amețit fiind de fericirea descoperirii făcute, și anume că Însuși Domnul, prin cuvintele dictate Sfintei Faustina pe care o numește ‘’Apostol al milostivirii Mele’’, îl face părtaș la izvorul binecuvântărilor sale, sufletul va trebui să facă față unei noi constatări: Domnul a ales-o pe Sfânta Faustina, încă din anii 1930, ca să ne pregătească pe noi toți, pentru ultima Sa venire: ‘’Tu vei pregăti lumea pentru ultima Mea venire.’’
Am împărțit studiul acestei cărți în mai multe părți, în încercarea în primul rând personală de a-i înțelege mesajul, pentru ca mai apoi să fie, poate, de ajutor și celor care vor dori să o citească. Prima parte nu va face decât să reproducă parțial cuvântul înainte și introducerea din prefața cărții, semnate de Cardinalul Andrej-Maria Deskur-Președintele emerit al Consiliului pontifical pentru comunicațiile sociale, respectiv sora Maria Elzbieta Siepak. Cea de-a doua parte va prezenta fragmente din textul original al Micului Jurnal, prin care vom cunoaște cuvintele Domnului Iisus și pe cele ale Sfintei Faustina. Cea de-a treia parte va conține în paginile sale minunata succesiune de cinci rugăciuni pe care Domnul ne sfătuiește să le rostim tainic în inima noastră. Cea de-a patra și ultima parte va aborda subiectul ‘’Ultima venire a Domnului Iisus’’, prin prisma mărturiilor împărtășite nouă în Micul jurnal de către Domnul.
Suflete, uită-te bine în jurul tău! Simți frământarea? Simți că Domnul tău se pregătește să vină? Vino, Doamne Iisuse!
Cuvânt înainte
Cardinalul Andrej-Maria Deskur – Președintele emerit al Consiliului pontifical pentru comunicații sociale
‘’Prezentând această ediție originală a Micului Jurnal al sorei Faustina Kowalska, sunt pe deplin conștient de excepționala sa importanță, nu numai pentru Biserica din Polonia, ci pentru Biserica Universală. Această ediție este o ediție critică și perfect valabilă, realizată de către Postulatură în procesul informativ pentru beatificarea sorei Faustina, prin grija Arhidiecezei din Cracovia, de competență în acest teritoriu. …Trebuie adăugat că însuși Cardinalul Karol Wojtyla (viitorul Papă Ioan Paul al doilea) a început demersurile și a inițiat procesul de beatificare a sorei Faustina Kowalska. Beatificând-o pe sora Faustina la Roma în 18 aprilie 1993 și canonizând-o tot acolo în 30 aprilie 2000, Biserica a autentificat public viața sa exemplară de sfințenie și mesajul pe care Domnul i l-a încredințat.’’
Introducere
Sora Maria Elzbieta Siepak, Cracovia, decembrie 1991
’’1.Cunoscută astăzi în lumea întreagă ca apostol al Milostivirii lui Dumnezeu, sora M. Faustina Kowalska este așezată de teologi printre cei mai mari mistici ai Bisericii.
Ea s-a născut în satul Glogowiec, fiind a treia dintre cei zece copii ai unei familii de țărani săraci și evlavioși. A primit, la botezul său în biserica parohială din Swinice Warckie, prenumele de Helena. Încă din copilărie s-a remarcat prin evlavie, atracția spre rugăciune, prin ardoarea în muncă și prin ascultarea sa, precum și printr-o mare sensibilitate față de mizeriile omenești. A frecventat școala mai puțin de trei ani; a părăsit casa părintească la șaisprezece ani și a plecat ca servitoare la Aleksandrow, apoi la Lodz, ca să-și asigure traiul și să își ajute părinții.
De la vârsta de șapte ani (adică cu doi ani înainte de Prima Împărtășanie), simțise în sufletul său glasul vocației, dar părinții nu au consimțit ca ea să intre la mănăstire. De aceea, Helena se străduia să înăbușe în ea chemarea lui Dumnezeu; dar, încurajată de o viziune a lui Cristos în suferință, care îi adresa reproșuri : -‘’Până când am să te mai suport, și până când ai să mă mai dezamăgești?’’ (MJ9) – ea a început să caute un loc într-o mănăstire. A bătut la poarta multor comunități, dar nu a fost primită nicăieri. La 1 august 1925 a trecut pragul mănăstirii Congregației Surorilor Maicii Domnului a Milostivirii, str. Zytnia din Varșovia. Ea a mărturisit în Micul Jurnal: ‘’Mi se părea că intrasem în paradis. Din inima mea se revărsau numai rugăciuni de mulțumire.’’ (MJ 17)
După numai câteva săptămâni a fost totuși puternic ispitită să plece la o altă congregație, unde să aibă mai mult timp pentru rugăciune. Isus i-a spus atunci , arătându-i chipul Său torturat și chinuit: ‘’Tu îmi vei provoca o durere asemănătoare dacă vei părăsi această mănăstire. Aici te-am chemat și nu în altă parte, aici ți-am pregătit multe haruri.’’ (MJ19)
În această congregație ea a primit numele de sora Maria Faustina. Și-a făcut noviciatul la Cracovia și aici a depus primele sale voturi – în prezența episcopului, Mons. St. Rospond – apoi, după cinci ani, voturile perpetue: de castitate, de sărăcie și de ascultare. A lucrat în mai multe case ale Congregației, mai ales la Cracovia, Plock și Vilnius, îndeplinind îndatoririle de bucătăreasă, grădinăreasă și portăreasă.
În exterior, nimic nu trăda extrema bogăție a vieții sale mistice. Își îndeplinea sarcinile cu zel, respecta fidel toate regulile ordinului tău, era reculeasă și tăcută, dar în același timp naturală, senină, plină de iubire binevoitoare și dezinteresată față de ceilalți.
Toată viața sa a fost călăuzită de o aspirație constantă: să ajungă la o unire din ce în ce mai desăvârșită cu Dumnezeu și să coopereze cu Isus până la sacrificiu pentru opera mântuirii sufletelor. ‘’Isuse al meu – recunoaște ea în Micul Jurnal – știi bine că, încă din fragedă copilărie, am dorit să devin o mare sfântă, adică doream să Te iubesc cu o iubire atât de mare cum niciun suflet nu Te-a iubit până acum.’’ (MJ 1372)
Profunzimea vieții sale spirituale ne este dezvăluită de Micul său Jurnal. O lectură atentă a acestor note ilustrează gradul înalt al unirii sufletului său cu Dumnezeu: tot ceea ce primea de la Dumnezeu, precum și eforturile și luptele sale pe calea desăvărșirii creștine. Domnul i-a acordat haruri mari: darul contemplației, al cunoașterii profunde a misterului milostivirii lui Dumnezeu, viziuni, revelații, stigmate ascunse, darul profeției și al cunoașterii celorlalte suflete, și de asemenea darul – rar întâlnit – al cununiei mistice. Astfel, copleșită din abundență, ea scria: ‘’Nu harurile, nici aparițiile, nici răpirile, nici vreun alt dar acordat nu fac [sufletul] desăvârșit, ci unirea interioară a sufletului meu cu Dumnezeu (…). Sfințenia și desăvârșirea mea constau într-o strânsă unire a voinței mele cu aceea a lui Dumnezeu.’’ (MJ 1107)
Modul de viață sever și posturile epuizante pe care și le impusese, chiar înaintea intrării sale în Congregație, îi slăbiseră în așa măsură organismul încât a fost nevoie ca, încă de când era postulantă, să fie trimisă la Skolimow, lângă Varșovia, pentru a-și recăpăta sănătatea. După primul an de noviciat au venit încercările mistice extraordinar de dureroase (numite ‘’noaptea întunecată’’), apoi suferințele spirituale și morale legate de realizarea misiunii pe care o primise de la Cristos. Sora Faustina și-a oferit viața ca jertfă pentru păcătoși și a îndurat diferite încercări cu scopul de a salva sufletele lor. În decursul ultimilor ani ai vieții, suferințele spirituale (numite ‘’noaptea pasivă a spiritului’’) și problemele de sănătate s-au mărit: tuberculoza, care îi atinsese plămânii și sistemul digestiv, s-a înrăutățit. Din acest motiv, a trebuit să fie internată în două rânduri, timp de câteva luni, la spitalul din Pradnik, de la Cracovia.
Complet nimicită fizic, dar în plină maturitate spirituală, unită mistic cu Dumnezeu, a murit în parfum de sfințenie, la 5 octombrie 1938, având abia 33 de ani, dintre care 13 de viață călugărească. Trupul său a fost depus într-un mormânt din cimitirul mănăstirii, în cartierul Lagiewniki din Cracovia, apoi, în momentul procesului informativ în 1966, a fost transferat în capelă.
Acestei călugărițe simple, fără instruire, dar curajoasă, cu o încredere nelimitată în Dumnezeu, i-a încredințat Isus o mare misiune: mesajul Milostivirii adresat lumii întregi: ‘’Te trimit – spune El – la întreaga omenire cu milostivirea Mea. Nu vreau să pedepsesc omenirea îndurerată, ci doresc s-o vindec, strângând-o la inima Mea milostivă.’’ (MJ1588) ‘’Tu ești secretara milostivirii mele, te-am ales pentru această funcție în viața aceasta și în viața viitoare’’, (MJ 1605) ‘’ca să faci cunoscută sufletelor, marea Mea milostivire pe care o am față de ele, și să le îndemni la încredere în abisul milostivirii Mele.’’ (MJ 1567)
2.Misiunea sorei Faustina. Pe scurt, ea constă în a aminti acest adevăr cunoscut dintotdeauna, dar uitat – adevărul credinței în iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru om – ,precum și în a transmite noi forme de cult al Milostivirii lui Dumnezeu, a căror practicare trebuie să ducă la o renaștere a vieții religioase într-un spirit de încredere creștină și de milostivire.
Scris în ultimii patru ani ai vieții, la cererea expresă a lui Isus, Micul Jurnal al sorei Faustina constituie – ca formă – memorii în care autoarea a notat, zilnic sau retrospectiv, în special ‘’contactele’’ sufletului său cu Dumnezeu. Pentru a extrage din aceste note ceea ce ține de însăși esența misiunii, trebuia să se facă o analiză științifică: ea a fost efectuată de un teolog polonez cunoscut și apreciat, părintele Ingnacy Rozycki. Un rezumat al acestei lucrări se găsește în raportul: Milostivirea lui Dumnezeu: trăsături fundamentale ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu…Părintele Rozycki enumeră cinci forme ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu.
a. Icoana lui Isus Milostiv. Imaginea i-a apărut în cursul unei viziuni pe care a avut-o sora Faustina la 22 februarie 1931 în chilia sa din mănăstirea de la Plock. ‘’Într-o seară, pe când mă aflam în chilia mea – scrie ea în Micul Jurnal – L-am văzut pe Isus îmbrăcat într-o tunică albă, cu o mână ridicată pentru a binecuvânta, iar cu cealaltă atingându-și veșmântul în dreptul pieptului. Din tunica întredeschisă la piept ieșeau două mari raze, una roșie și una pală. (….) După un moment, Isus mi-a spus: ‘’Pictează o icoană după imaginea pe care-o vezi, cu inscripția: Isuse, mă încred în Tine.’’ (MJ 47) ‘’Vreau ca această icoană (…) să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paști, iar aceasta trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii.’’ (MJ 49)
Tema acestei icoane se leagă, într-adevăr, foarte strâns de liturgia din această duminică. Biserica citește în ziua aceea din evanghelistul Ioan despre apariția lui Cristos înviat în sala Cinei de taină și instituirea sacramentului spovezii. Icoana Îl reprezintă pe Mântuitorul înviat care aduce pacea oamenilor prin iertarea păcatelor, cu prețul pătimirii și morții Sale pe cruce. Razele de sânge și de apă care ies din Inima (care nu se vede în icoană) străpunsă de lance, precum și rănile lăsate de răstignire, amintesc evenimentele din Vinerea Mare. Icoana reunește deci aceste două evenimente evanghelice care vorbesc cel mai clar despre iubirea lui Dumnezeu față de om.
Caracterul distinctiv al acestui portret al lui Cristos este constituit de cele două raze. Întrebat despre semnificația lor, Domnul a explicat: ‘’Raza pală semnifică apa, care îndreptățește sufletele; raza roșie semnifică sângele, care este viața sufletelor (….) Fericit cel care trăiește în umbra lor.’’ (MJ299) Sufletul este purificat de sacramentele botezului și al pocăinței, și se hrănește din belșug din Euharistie – astfel aceste două raze reprezintă sfintele sacramente și toate harurile Duhului Sfânt, al cărui simbol biblic este apa, precum și noul legământ al lui Dumnezeu cu omul, încheiat prin sângele lui Cristos.
Icoana lui Isus Milostiv este adeseori numită icoana Milostivirii lui Dumnezeu , ceea ce este just, căci tocmai în misterul pascal al lui Cristos s-a revelat cel mai explicit iubirea lui Dumnezeu pentru om.
Icoana nu reprezintă numai milostivirea lui Dumnezeu, ci este și semnul care trebuie să amintească obligația încrederii creștine în Dumnezeu și a iubirii active față de aproapele. În inscripția din josul icoanei figurează – prin voința lui Cristos – cuvintele: ‘’Isuse, mă încred în tine.’’ ‘’Această icoană – a spus Isus– trebuie să le amintească oamenilor cerințele milostivirii Mele, căci chiar și credința cea mai puternică nu va fi nimic fără fapte.’’ (MJ 742).
Cultului icoanei înțeles astfel ca o atitudine creștină de încredere și de milostivire, Isus i-a atașat promisiuni speciale: mântuirea veșnică, mari progrese pe calea desăvârșirii creștine, harul unei morți fericite și toate celelalte haruri care Îi vor fi cerute cu încredere. ‘’Prin această icoană voi acorda multe haruri sufletelor, deci fiecare suflet să aibă acces la ea.’’ (MJ 570)
b. Sărbătoarea Milostivirii. Aceasta ocupă primul loc între toate formele cultului Milostivirii lui Dumnezeu revelate sorei Faustina. La Plock, în 1931, Isus a vorbit pentru prima oară despre instituirea acestei sarbători, atunci când Și-a făcut cunoscută voința cu privire la icoană: ‘’Doresc să existe o sărbătoare a Milostivirii. Vreau ca această icoană, pe care o vei picta cu o pensulă, să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paști, iar aceasta trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii.’’ (MJ 49)
Alegerea primei duminici de după Paști pentru sărbătoarea milostivirii are un sens teologic profund, care revelează strânsa legătură existentă între misterul pascal al Mântuirii și misterul Milostivirii lui Dumnezeu. Această relație este subliniată și de novena la milostivirea lui Dumnezeu, care precedă această sărbătoare și începe în Vinerea Mare.
Sărbătoarea nu este numai o zi de adorare specială a lui Dumnezeu în misterul milostivirii; ea este și un timp de har pentru toți oamenii. ‘’Doresc – spune Isus– ca sărbătoarea Milostivirii să fie scăparea și refugiul pentru toate sufletele și mai ales pentru sărmanii păcătoși.’’ (MJ 699). ‘’Sufletele pier în pofida amarei Mele pătimiri. Le ofer un ultim colac de salvare, este sărbătoarea Milostivirii Mele. Dacă ele nu adoră milostivirea Mea, vor pieri pe veci.’’ (MJ 965)
Importanța acestei sărbători este pe măsura promisiunilor extraordinare pe care Isus i le-a atașat. ‘’Cel care se va apropia în ziua aceea de Izvorul Vieții – spune Isus– va obține iertarea totală a păcatelor sale și a pedepselor pentru ele.’’ (MJ 300) ‘’În această zi adâncurile milostivirii Mele sunt deschise, Eu revărs un întreg ocean de haruri asupra sufletelor care se apropie de izvorul milostivirii Mele; (….) nici un suflet să nu se teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele sale sunt precum cârmâzul.’’ (MJ 699)
Pentru a profita de aceste mari daruri trebuie să îndeplinim condițiile devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu (încredere în bunătatea lui Dumnezeu și iubire activă față de aproapele); trebuie, de asemenea, să fim în starea de har sfințitor (spovediți) și să primim cum se cuvine Sfânta Împărtășanie. ‘’Nici un suflet nu va afla îndreptățire – a explicat Isus – atâta timp cât nu se va adresa cu încredere milostivirii Mele, și de aceea prima duminică de după Paști trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii, iar preoții trebuie în ziua aceea să vorbească sufletelor despre marea și nepătrunsa Mea milostivire.’’ (MJ 570)
c. Rozariul Milostivirii lui Dumnezeu Isus i l-a dictat sorei Faustina la Vilnius în 13-14 septembrie 1935, ca o rugăciune de implorare a lui Dumnezeu și pentru a potoli mânia Sa. (cf. MJ 474-476)
Recitând acest rozariu, noi oferim lui Dumnezeu Tatăl ‘’Trupul și sângele, sufletul și Dumnezeirea’’ lui Isus ca ispășire pentru păcatele noastre, pentru păcatele celor apropiați nouă și ale lumii întregi; și unindu-ne cu jertfa lui Isus, invocăm iubirea pe care Tatăl nostru ceresc o are pentru Fiul Său și, prin El, pentru toți oamenii.
Prin această rugăciune noi cerem, de asemenea ‘’milă pentru noi și pentru întreaga lume’’ și îndeplinim, astfel, un act de milostivire. Unind acest act cu o atitudine de încredere și îndeplinind condițiile unei bune rugăciuni (umilință, perseverență, conformare la voința lui Dumnezeu), credincioșii pot spera în împlinirea făgăduințelor lui Cristos, în special a acelora cu privire la ceasul morții: harul convertirii și al unei morți liniștite. Vor obține aceste haruri nu numai persoanele care vor recita acest rozariu, ci și muribunzii lângă care se vor ruga alții cu aceleași cuvinte. ‘’Când este recitat acest rozariu lângă un muribund – spune Isus – mânia lui Dumnezeu se potolește, milostivirea de nepătruns se revarsă peste sufletul său.’’ (MJ 811) Promisiunea este formulată astfel: ‘’Îmi face plăcere să le acord tot ce Îmi vor cere spunând acest rozariu.’’ (MJ 1541) (….), ‘’dacă este conform cu voința Mea.’’ (MJ 1731) Într-adevăr, tot ceea ce nu este conform cu voința lui Dumnezeu nu este bun pentru om și mai ales pentru fericirea sa veșnică.
‘’Prin recitarea acestui rozariu – spune Isus în alt loc– tu apropii de Mine omenirea.’’ (MJ 929) ‘’Sufletele care vor recita acest rozariu vor fi învăluite de milostivirea Mea în timpul vieții lor și mai ales în ceasul morții.’’ (MJ 754)
d. Ora milostivirii (ora Golgotei) În 1937 la Cracovia, în împrejurări neprecizate de sora Faustina, Isus a recomandat să se celebreze ora morții Sale: ‘’De fiecare dată când auzi ceasul bătând ora trei, cufundă-te cu totul în milostivirea Mea, adorând-o și proslăvind-o; fă apel la atotputernicia sa pentru lumea întreagă și mai ales pentru sărmanii păcătoși, căci în acel moment ea este larg deschisă tuturor sufletelor.’’ (MJ 1572)
Isus a definit, de asemenea, în mod destul de precis, rugăciunile proprii acestei forme de cult al Milostivirii lui Dumnezeu: ‘’Încearcă la această oră – i-a spus El sorei Faustina – să faci Calea Crucii pe cât îți îngăduie îndatoririle tale; dar dacă nu poți face Calea Crucii, intră măcar pentru un moment în capelă și cinstește inima Mea care este plină de milostivire în Preasfântul Sacrament; și dacă nu poți intra în capelă, cufundă-te în rugăciune acolo unde te afli, chiar și pentru scurt timp.’’ (MJ 1572)
Părintele Rozycki enunță trei condiții pentru rugăciunile spuse la această ora:
1. să fie adresate lui Isus
2. să aibă loc la ora trei după-amiaza
3. să se refere la valoarea și la meritele pătimirii Domnului.
‘’La această oră – a promis Isus– poți obține totul pentru tine și pentru ceilalți; la această oră, harul a fost dat lumii întregi – milostivirea a întrecut dreptatea.’’ (MJ 1572)
e. Răspândirea devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu Evocând diferitele forme ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu, părintele Rozycki o menționează, de asemenea, pe aceasta: răspândirea devoțiunii la Milostivire, căci anumite promisiuni se referă la acest aspect. ‘’Pe sufletele care răspândesc cinstirea Milostivirii Mele, Eu le ocrotesc toată viața lor, ca o mamă duioasă pe pruncul său, iar în ceasul morții nu voi fi pentru ele un Judecător, ci Mântuitorul milostiv.’’ (MJ 1075)
Esența cultului Milostivirii lui Dumnezeu rezidă în atitudinea de încredere creștină față de Dumnezeu, și de iubire activă față de aproapele. Isus cere de la creaturile Sale încrederea (cf. MJ 1059) și săvârșirea milostivirii: prin fapte, prin cuvânt sau rugăciune. ‘’Tu trebuie să dai dovadă de milostivire față de semeni, întotdeauna și pretutindeni, nu poți să te abați de la asta, nici să te scuzi, nici să te dezvinovățești.’’ (MJ 742)Isus dorește ca adoratorii Săi să îndeplinească în fiecare zi cel puțin un act de iubire față de aproapele.
Răspândirea devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu nu cere neapărat multe cuvinte, dar presupune totdeauna o atitudine creștină de credință, de încredere în Dumnezeu, și o comportare din ce în ce mai milostivă. Exemplul unui astfel de apostolat l-a dat sora Faustina.
f. Cultul Milostivirii lui Dumnezeu tinde să reînnoiască viața religioasă în Biserică, într-un spirit de încredere creștină și de milostivire. Tot în acest context trebuie înțeleasă ideea unei ‘’noi congregații’’, pe care o întâlnim în paginile Micului Jurnal. În gândirea sorei Faustina însăși, această dorință a lui Cristos s-a maturizat încetul cu încetul și a cunoscut o anumită evoluție: de la un ordin strict contemplativ până la o mișcare compusă din congregații active (de bărbați și de femei), și de laici. Această mare comunitate umană, supranațională, este o singură familie, unită de Dumnezeu în misterul milostivirii Sale, unită prin dorința de a imprima acest atribut al lui Dumnezeu în inima lor și în acțiune, precum și preamărirea Sa în toate sufletele. Este o comunitate de persoane care, în diverse moduri, potrivit stării și vocației lor (sacerdotală, călugărească, laică) trăiesc idealul evanghelic al încrederii și al milostivirii, proclamă prin viața și prin cuvântul lor misterul de necuprins al Milostivirii lui Dumnezeu și cer prin rugăciunile lor Milostivirea lui Dumnezeu pentru lume.
Misiunea sorei Faustina își găsește o profundă justificare în Sfintele Scripturi și în documentele Bisericii; ea corespunde, mai ales, în mod remarcabil enciclicei Papei Ioan Paul al II-lea, Dives in misericordia.
Spre mai marea slavă a Milostivirii lui Dumnezeu.
28 feb. 2025
Fara comentariiMic Jurnal – Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu – Sfânta Faustina Kowalska-prima parte
’’Mic Jurnal – Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu’’ este o carte pentru suflet. Acela care se va apleca asupra paginilor ei va cunoaște calea descoperită Sfintei Faustina de către Domnul nostru Iisus Hristos, prin care îl putem invita și păstra mereu în sufletul curățit de păcate, și anume credința în imensa Sa iubire milostivă pentru om. Nu avem nimic de căutat în exterior. Domnul vine cu plăcere în inima oricui îi cere cu ardoare și smerenie, și aduce cu El haruri multe și binecuvântări. Oricine va implora milostivirea lui Dumnezeu, se va simți precum copilul în brațele mamei sale: iubit necondiționat. Iar sufletul tânjește după iubirea necondiționată, căci știe cât este de păcătos și ar vrea și el să se împărtășească din milostivirea lui Dumnezeu.
Amețit fiind de fericirea descoperirii făcute, și anume că Însuși Domnul, prin cuvintele dictate Sfintei Faustina pe care o numește ‘’Apostol al milostivirii Mele’’, îl face părtaș la izvorul binecuvântărilor sale, sufletul va trebui să facă față unei noi constatări: Domnul a ales-o pe Sfânta Faustina, încă din anii 1930, ca să ne pregătească pe noi toți, pentru ultima Sa venire: ‘’Tu vei pregăti lumea pentru ultima Mea venire.’’
Am împărțit studiul acestei cărți în mai multe părți, în încercarea în primul rând personală de a-i înțelege mesajul, pentru ca mai apoi să fie, poate, de ajutor și celor care vor dori să o citească. Prima parte nu va face decât să reproducă parțial cuvântul înainte și introducerea din prefața cărții, semnate de Cardinalul Andrej-Maria Deskur-Președintele emerit al Consiliului pontifical pentru comunicațiile sociale, respectiv sora Maria Elzbieta Siepak. Cea de-a doua parte va prezenta fragmente din textul original al Micului Jurnal, prin care vom cunoaște cuvintele Domnului Iisus și pe cele ale Sfintei Faustina. Cea de-a treia parte va conține în paginile sale minunata succesiune de cinci rugăciuni pe care Domnul ne sfătuiește să le rostim tainic în inima noastră. Cea de-a patra și ultima parte va aborda subiectul ‘’Ultima venire a Domnului Iisus’’, prin prisma mărturiilor împărtășite nouă în Micul jurnal de către Domnul.
Suflete, uită-te bine în jurul tău! Simți frământarea? Simți că Domnul tău se pregătește să vină? Vino, Doamne Iisuse!
Cuvânt înainte
Cardinalul Andrej-Maria Deskur – Președintele emerit al Consiliului pontifical pentru comunicații sociale
‘’Prezentând această ediție originală a Micului Jurnal al sorei Faustina Kowalska, sunt pe deplin conștient de excepționala sa importanță, nu numai pentru Biserica din Polonia, ci pentru Biserica Universală. Această ediție este o ediție critică și perfect valabilă, realizată de către Postulatură în procesul informativ pentru beatificarea sorei Faustina, prin grija Arhidiecezei din Cracovia, de competență în acest teritoriu. …Trebuie adăugat că însuși Cardinalul Karol Wojtyla (viitorul Papă Ioan Paul al doilea) a început demersurile și a inițiat procesul de beatificare a sorei Faustina Kowalska. Beatificând-o pe sora Faustina la Roma în 18 aprilie 1993 și canonizând-o tot acolo în 30 aprilie 2000, Biserica a autentificat public viața sa exemplară de sfințenie și mesajul pe care Domnul i l-a încredințat.’’
Introducere
Sora Maria Elzbieta Siepak, Cracovia, decembrie 1991
’’1.Cunoscută astăzi în lumea întreagă ca apostol al Milostivirii lui Dumnezeu, sora M. Faustina Kowalska este așezată de teologi printre cei mai mari mistici ai Bisericii.
Ea s-a născut în satul Glogowiec, fiind a treia dintre cei zece copii ai unei familii de țărani săraci și evlavioși. A primit, la botezul său în biserica parohială din Swinice Warckie, prenumele de Helena. Încă din copilărie s-a remarcat prin evlavie, atracția spre rugăciune, prin ardoarea în muncă și prin ascultarea sa, precum și printr-o mare sensibilitate față de mizeriile omenești. A frecventat școala mai puțin de trei ani; a părăsit casa părintească la șaisprezece ani și a plecat ca servitoare la Aleksandrow, apoi la Lodz, ca să-și asigure traiul și să își ajute părinții.
De la vârsta de șapte ani (adică cu doi ani înainte de Prima Împărtășanie), simțise în sufletul său glasul vocației, dar părinții nu au consimțit ca ea să intre la mănăstire. De aceea, Helena se străduia să înăbușe în ea chemarea lui Dumnezeu; dar, încurajată de o viziune a lui Cristos în suferință, care îi adresa reproșuri : -‘’Până când am să te mai suport, și până când ai să mă mai dezamăgești?’’ (MJ9) – ea a început să caute un loc într-o mănăstire. A bătut la poarta multor comunități, dar nu a fost primită nicăieri. La 1 august 1925 a trecut pragul mănăstirii Congregației Surorilor Maicii Domnului a Milostivirii, str. Zytnia din Varșovia. Ea a mărturisit în Micul Jurnal: ‘’Mi se părea că intrasem în paradis. Din inima mea se revărsau numai rugăciuni de mulțumire.’’ (MJ 17)
După numai câteva săptămâni a fost totuși puternic ispitită să plece la o altă congregație, unde să aibă mai mult timp pentru rugăciune. Isus i-a spus atunci , arătându-i chipul Său torturat și chinuit: ‘’Tu îmi vei provoca o durere asemănătoare dacă vei părăsi această mănăstire. Aici te-am chemat și nu în altă parte, aici ți-am pregătit multe haruri.’’ (MJ19)
În această congregație ea a primit numele de sora Maria Faustina. Și-a făcut noviciatul la Cracovia și aici a depus primele sale voturi – în prezența episcopului, Mons. St. Rospond – apoi, după cinci ani, voturile perpetue: de castitate, de sărăcie și de ascultare. A lucrat în mai multe case ale Congregației, mai ales la Cracovia, Plock și Vilnius, îndeplinind îndatoririle de bucătăreasă, grădinăreasă și portăreasă.
În exterior, nimic nu trăda extrema bogăție a vieții sale mistice. Își îndeplinea sarcinile cu zel, respecta fidel toate regulile ordinului tău, era reculeasă și tăcută, dar în același timp naturală, senină, plină de iubire binevoitoare și dezinteresată față de ceilalți.
Toată viața sa a fost călăuzită de o aspirație constantă: să ajungă la o unire din ce în ce mai desăvârșită cu Dumnezeu și să coopereze cu Isus până la sacrificiu pentru opera mântuirii sufletelor. ‘’Isuse al meu – recunoaște ea în Micul Jurnal – știi bine că, încă din fragedă copilărie, am dorit să devin o mare sfântă, adică doream să Te iubesc cu o iubire atât de mare cum niciun suflet nu Te-a iubit până acum.’’ (MJ 1372)
Profunzimea vieții sale spirituale ne este dezvăluită de Micul său Jurnal. O lectură atentă a acestor note ilustrează gradul înalt al unirii sufletului său cu Dumnezeu: tot ceea ce primea de la Dumnezeu, precum și eforturile și luptele sale pe calea desăvărșirii creștine. Domnul i-a acordat haruri mari: darul contemplației, al cunoașterii profunde a misterului milostivirii lui Dumnezeu, viziuni, revelații, stigmate ascunse, darul profeției și al cunoașterii celorlalte suflete, și de asemenea darul – rar întâlnit – al cununiei mistice. Astfel, copleșită din abundență, ea scria: ‘’Nu harurile, nici aparițiile, nici răpirile, nici vreun alt dar acordat nu fac [sufletul] desăvârșit, ci unirea interioară a sufletului meu cu Dumnezeu (…). Sfințenia și desăvârșirea mea constau într-o strânsă unire a voinței mele cu aceea a lui Dumnezeu.’’ (MJ 1107)
Modul de viață sever și posturile epuizante pe care și le impusese, chiar înaintea intrării sale în Congregație, îi slăbiseră în așa măsură organismul încât a fost nevoie ca, încă de când era postulantă, să fie trimisă la Skolimow, lângă Varșovia, pentru a-și recăpăta sănătatea. După primul an de noviciat au venit încercările mistice extraordinar de dureroase (numite ‘’noaptea întunecată’’), apoi suferințele spirituale și morale legate de realizarea misiunii pe care o primise de la Cristos. Sora Faustina și-a oferit viața ca jertfă pentru păcătoși și a îndurat diferite încercări cu scopul de a salva sufletele lor. În decursul ultimilor ani ai vieții, suferințele spirituale (numite ‘’noaptea pasivă a spiritului’’) și problemele de sănătate s-au mărit: tuberculoza, care îi atinsese plămânii și sistemul digestiv, s-a înrăutățit. Din acest motiv, a trebuit să fie internată în două rânduri, timp de câteva luni, la spitalul din Pradnik, de la Cracovia.
Complet nimicită fizic, dar în plină maturitate spirituală, unită mistic cu Dumnezeu, a murit în parfum de sfințenie, la 5 octombrie 1938, având abia 33 de ani, dintre care 13 de viață călugărească. Trupul său a fost depus într-un mormânt din cimitirul mănăstirii, în cartierul Lagiewniki din Cracovia, apoi, în momentul procesului informativ în 1966, a fost transferat în capelă.
Acestei călugărițe simple, fără instruire, dar curajoasă, cu o încredere nelimitată în Dumnezeu, i-a încredințat Isus o mare misiune: mesajul Milostivirii adresat lumii întregi: ‘’Te trimit – spune El – la întreaga omenire cu milostivirea Mea. Nu vreau să pedepsesc omenirea îndurerată, ci doresc s-o vindec, strângând-o la inima Mea milostivă.’’ (MJ1588) ‘’Tu ești secretara milostivirii mele, te-am ales pentru această funcție în viața aceasta și în viața viitoare’’, (MJ 1605) ‘’ca să faci cunoscută sufletelor, marea Mea milostivire pe care o am față de ele, și să le îndemni la încredere în abisul milostivirii Mele.’’ (MJ 1567)
2.Misiunea sorei Faustina. Pe scurt, ea constă în a aminti acest adevăr cunoscut dintotdeauna, dar uitat – adevărul credinței în iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru om – ,precum și în a transmite noi forme de cult al Milostivirii lui Dumnezeu, a căror practicare trebuie să ducă la o renaștere a vieții religioase într-un spirit de încredere creștină și de milostivire.
Scris în ultimii patru ani ai vieții, la cererea expresă a lui Isus, Micul Jurnal al sorei Faustina constituie – ca formă – memorii în care autoarea a notat, zilnic sau retrospectiv, în special ‘’contactele’’ sufletului său cu Dumnezeu. Pentru a extrage din aceste note ceea ce ține de însăși esența misiunii, trebuia să se facă o analiză științifică: ea a fost efectuată de un teolog polonez cunoscut și apreciat, părintele Ingnacy Rozycki. Un rezumat al acestei lucrări se găsește în raportul: Milostivirea lui Dumnezeu: trăsături fundamentale ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu…Părintele Rozycki enumeră cinci forme ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu.
a. Icoana lui Isus Milostiv. Imaginea i-a apărut în cursul unei viziuni pe care a avut-o sora Faustina la 22 februarie 1931 în chilia sa din mănăstirea de la Plock. ‘’Într-o seară, pe când mă aflam în chilia mea – scrie ea în Micul Jurnal – L-am văzut pe Isus îmbrăcat într-o tunică albă, cu o mână ridicată pentru a binecuvânta, iar cu cealaltă atingându-și veșmântul în dreptul pieptului. Din tunica întredeschisă la piept ieșeau două mari raze, una roșie și una pală. (….) După un moment, Isus mi-a spus: ‘’Pictează o icoană după imaginea pe care-o vezi, cu inscripția: Isuse, mă încred în Tine.’’ (MJ 47) ‘’Vreau ca această icoană (…) să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paști, iar aceasta trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii.’’ (MJ 49)
Tema acestei icoane se leagă, într-adevăr, foarte strâns de liturgia din această duminică. Biserica citește în ziua aceea din evanghelistul Ioan despre apariția lui Cristos înviat în sala Cinei de taină și instituirea sacramentului spovezii. Icoana Îl reprezintă pe Mântuitorul înviat care aduce pacea oamenilor prin iertarea păcatelor, cu prețul pătimirii și morții Sale pe cruce. Razele de sânge și de apă care ies din Inima (care nu se vede în icoană) străpunsă de lance, precum și rănile lăsate de răstignire, amintesc evenimentele din Vinerea Mare. Icoana reunește deci aceste două evenimente evanghelice care vorbesc cel mai clar despre iubirea lui Dumnezeu față de om.
Caracterul distinctiv al acestui portret al lui Cristos este constituit de cele două raze. Întrebat despre semnificația lor, Domnul a explicat: ‘’Raza pală semnifică apa, care îndreptățește sufletele; raza roșie semnifică sângele, care este viața sufletelor (….) Fericit cel care trăiește în umbra lor.’’ (MJ299) Sufletul este purificat de sacramentele botezului și al pocăinței, și se hrănește din belșug din Euharistie – astfel aceste două raze reprezintă sfintele sacramente și toate harurile Duhului Sfânt, al cărui simbol biblic este apa, precum și noul legământ al lui Dumnezeu cu omul, încheiat prin sângele lui Cristos.
Icoana lui Isus Milostiv este adeseori numită icoana Milostivirii lui Dumnezeu , ceea ce este just, căci tocmai în misterul pascal al lui Cristos s-a revelat cel mai explicit iubirea lui Dumnezeu pentru om.
Icoana nu reprezintă numai milostivirea lui Dumnezeu, ci este și semnul care trebuie să amintească obligația încrederii creștine în Dumnezeu și a iubirii active față de aproapele. În inscripția din josul icoanei figurează – prin voința lui Cristos – cuvintele: ‘’Isuse, mă încred în tine.’’ ‘’Această icoană – a spus Isus– trebuie să le amintească oamenilor cerințele milostivirii Mele, căci chiar și credința cea mai puternică nu va fi nimic fără fapte.’’ (MJ 742).
Cultului icoanei înțeles astfel ca o atitudine creștină de încredere și de milostivire, Isus i-a atașat promisiuni speciale: mântuirea veșnică, mari progrese pe calea desăvârșirii creștine, harul unei morți fericite și toate celelalte haruri care Îi vor fi cerute cu încredere. ‘’Prin această icoană voi acorda multe haruri sufletelor, deci fiecare suflet să aibă acces la ea.’’ (MJ 570)
b. Sărbătoarea Milostivirii. Aceasta ocupă primul loc între toate formele cultului Milostivirii lui Dumnezeu revelate sorei Faustina. La Plock, în 1931, Isus a vorbit pentru prima oară despre instituirea acestei sarbători, atunci când Și-a făcut cunoscută voința cu privire la icoană: ‘’Doresc să existe o sărbătoare a Milostivirii. Vreau ca această icoană, pe care o vei picta cu o pensulă, să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paști, iar aceasta trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii.’’ (MJ 49)
Alegerea primei duminici de după Paști pentru sărbătoarea milostivirii are un sens teologic profund, care revelează strânsa legătură existentă între misterul pascal al Mântuirii și misterul Milostivirii lui Dumnezeu. Această relație este subliniată și de novena la milostivirea lui Dumnezeu, care precedă această sărbătoare și începe în Vinerea Mare.
Sărbătoarea nu este numai o zi de adorare specială a lui Dumnezeu în misterul milostivirii; ea este și un timp de har pentru toți oamenii. ‘’Doresc – spune Isus– ca sărbătoarea Milostivirii să fie scăparea și refugiul pentru toate sufletele și mai ales pentru sărmanii păcătoși.’’ (MJ 699). ‘’Sufletele pier în pofida amarei Mele pătimiri. Le ofer un ultim colac de salvare, este sărbătoarea Milostivirii Mele. Dacă ele nu adoră milostivirea Mea, vor pieri pe veci.’’ (MJ 965)
Importanța acestei sărbători este pe măsura promisiunilor extraordinare pe care Isus i le-a atașat. ‘’Cel care se va apropia în ziua aceea de Izvorul Vieții – spune Isus– va obține iertarea totală a păcatelor sale și a pedepselor pentru ele.’’ (MJ 300) ‘’În această zi adâncurile milostivirii Mele sunt deschise, Eu revărs un întreg ocean de haruri asupra sufletelor care se apropie de izvorul milostivirii Mele; (….) nici un suflet să nu se teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele sale sunt precum cârmâzul.’’ (MJ 699)
Pentru a profita de aceste mari daruri trebuie să îndeplinim condițiile devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu (încredere în bunătatea lui Dumnezeu și iubire activă față de aproapele); trebuie, de asemenea, să fim în starea de har sfințitor (spovediți) și să primim cum se cuvine Sfânta Împărtășanie. ‘’Nici un suflet nu va afla îndreptățire – a explicat Isus – atâta timp cât nu se va adresa cu încredere milostivirii Mele, și de aceea prima duminică de după Paști trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii, iar preoții trebuie în ziua aceea să vorbească sufletelor despre marea și nepătrunsa Mea milostivire.’’ (MJ 570)
c. Rozariul Milostivirii lui Dumnezeu Isus i l-a dictat sorei Faustina la Vilnius în 13-14 septembrie 1935, ca o rugăciune de implorare a lui Dumnezeu și pentru a potoli mânia Sa. (cf. MJ 474-476)
Recitând acest rozariu, noi oferim lui Dumnezeu Tatăl ‘’Trupul și sângele, sufletul și Dumnezeirea’’ lui Isus ca ispășire pentru păcatele noastre, pentru păcatele celor apropiați nouă și ale lumii întregi; și unindu-ne cu jertfa lui Isus, invocăm iubirea pe care Tatăl nostru ceresc o are pentru Fiul Său și, prin El, pentru toți oamenii.
Prin această rugăciune noi cerem, de asemenea ‘’milă pentru noi și pentru întreaga lume’’ și îndeplinim, astfel, un act de milostivire. Unind acest act cu o atitudine de încredere și îndeplinind condițiile unei bune rugăciuni (umilință, perseverență, conformare la voința lui Dumnezeu), credincioșii pot spera în împlinirea făgăduințelor lui Cristos, în special a acelora cu privire la ceasul morții: harul convertirii și al unei morți liniștite. Vor obține aceste haruri nu numai persoanele care vor recita acest rozariu, ci și muribunzii lângă care se vor ruga alții cu aceleași cuvinte. ‘’Când este recitat acest rozariu lângă un muribund – spune Isus – mânia lui Dumnezeu se potolește, milostivirea de nepătruns se revarsă peste sufletul său.’’ (MJ 811) Promisiunea este formulată astfel: ‘’Îmi face plăcere să le acord tot ce Îmi vor cere spunând acest rozariu.’’ (MJ 1541) (….), ‘’dacă este conform cu voința Mea.’’ (MJ 1731) Într-adevăr, tot ceea ce nu este conform cu voința lui Dumnezeu nu este bun pentru om și mai ales pentru fericirea sa veșnică.
‘’Prin recitarea acestui rozariu – spune Isus în alt loc– tu apropii de Mine omenirea.’’ (MJ 929) ‘’Sufletele care vor recita acest rozariu vor fi învăluite de milostivirea Mea în timpul vieții lor și mai ales în ceasul morții.’’ (MJ 754)
d. Ora milostivirii (ora Golgotei) În 1937 la Cracovia, în împrejurări neprecizate de sora Faustina, Isus a recomandat să se celebreze ora morții Sale: ‘’De fiecare dată când auzi ceasul bătând ora trei, cufundă-te cu totul în milostivirea Mea, adorând-o și proslăvind-o; fă apel la atotputernicia sa pentru lumea întreagă și mai ales pentru sărmanii păcătoși, căci în acel moment ea este larg deschisă tuturor sufletelor.’’ (MJ 1572)
Isus a definit, de asemenea, în mod destul de precis, rugăciunile proprii acestei forme de cult al Milostivirii lui Dumnezeu: ‘’Încearcă la această oră – i-a spus El sorei Faustina – să faci Calea Crucii pe cât îți îngăduie îndatoririle tale; dar dacă nu poți face Calea Crucii, intră măcar pentru un moment în capelă și cinstește inima Mea care este plină de milostivire în Preasfântul Sacrament; și dacă nu poți intra în capelă, cufundă-te în rugăciune acolo unde te afli, chiar și pentru scurt timp.’’ (MJ 1572)
Părintele Rozycki enunță trei condiții pentru rugăciunile spuse la această ora:
1. să fie adresate lui Isus
2. să aibă loc la ora trei după-amiaza
3. să se refere la valoarea și la meritele pătimirii Domnului.
‘’La această oră – a promis Isus– poți obține totul pentru tine și pentru ceilalți; la această oră, harul a fost dat lumii întregi – milostivirea a întrecut dreptatea.’’ (MJ 1572)
e. Răspândirea devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu Evocând diferitele forme ale cultului Milostivirii lui Dumnezeu, părintele Rozycki o menționează, de asemenea, pe aceasta: răspândirea devoțiunii la Milostivire, căci anumite promisiuni se referă la acest aspect. ‘’Pe sufletele care răspândesc cinstirea Milostivirii Mele, Eu le ocrotesc toată viața lor, ca o mamă duioasă pe pruncul său, iar în ceasul morții nu voi fi pentru ele un Judecător, ci Mântuitorul milostiv.’’ (MJ 1075)
Esența cultului Milostivirii lui Dumnezeu rezidă în atitudinea de încredere creștină față de Dumnezeu, și de iubire activă față de aproapele. Isus cere de la creaturile Sale încrederea (cf. MJ 1059) și săvârșirea milostivirii: prin fapte, prin cuvânt sau rugăciune. ‘’Tu trebuie să dai dovadă de milostivire față de semeni, întotdeauna și pretutindeni, nu poți să te abați de la asta, nici să te scuzi, nici să te dezvinovățești.’’ (MJ 742)Isus dorește ca adoratorii Săi să îndeplinească în fiecare zi cel puțin un act de iubire față de aproapele.
Răspândirea devoțiunii la Milostivirea lui Dumnezeu nu cere neapărat multe cuvinte, dar presupune totdeauna o atitudine creștină de credință, de încredere în Dumnezeu, și o comportare din ce în ce mai milostivă. Exemplul unui astfel de apostolat l-a dat sora Faustina.
f. Cultul Milostivirii lui Dumnezeu tinde să reînnoiască viața religioasă în Biserică, într-un spirit de încredere creștină și de milostivire. Tot în acest context trebuie înțeleasă ideea unei ‘’noi congregații’’, pe care o întâlnim în paginile Micului Jurnal. În gândirea sorei Faustina însăși, această dorință a lui Cristos s-a maturizat încetul cu încetul și a cunoscut o anumită evoluție: de la un ordin strict contemplativ până la o mișcare compusă din congregații active (de bărbați și de femei), și de laici. Această mare comunitate umană, supranațională, este o singură familie, unită de Dumnezeu în misterul milostivirii Sale, unită prin dorința de a imprima acest atribut al lui Dumnezeu în inima lor și în acțiune, precum și preamărirea Sa în toate sufletele. Este o comunitate de persoane care, în diverse moduri, potrivit stării și vocației lor (sacerdotală, călugărească, laică) trăiesc idealul evanghelic al încrederii și al milostivirii, proclamă prin viața și prin cuvântul lor misterul de necuprins al Milostivirii lui Dumnezeu și cer prin rugăciunile lor Milostivirea lui Dumnezeu pentru lume.
Misiunea sorei Faustina își găsește o profundă justificare în Sfintele Scripturi și în documentele Bisericii; ea corespunde, mai ales, în mod remarcabil enciclicei Papei Ioan Paul al II-lea, Dives in misericordia.
Spre mai marea slavă a Milostivirii lui Dumnezeu.